Blog

Unii oameni mă sperie, dar îmi plac.

Want create site? With Free visual composer you can do it easy.

Eu sunt un om normal, din punctul meu de vedere. Cantitatea mea de noroc nu e cât suprafaţa Pacificului dar nici ghinionul nu e de la Dumnezeu şi până pe pământ.

Şi eu plâng la filme, şi eu am obiceiurile mele tâmpite sau nu, şi eu am actori preferaţi (subliniez actori) şi tot eu consider că încă mai există persoane care să mă sperie. Nu luaţi cuvântul chiar la propriu, doar consideraţi că sunt unii oameni care sar atât de mult din tiparul obişnuit că nu ştii pe ce sub scaune să te mai bagi când îi întâlneşti. I-aş asocia cu acele persoane pe care nu le vrei în preajma ta dar de fiecare dată se aplică : „de ce ţi-e frică de aia nu scapi”.

Bineînţeles, îţi vine să îţi dai doi pumni în ochi ca să fugi, să ajungi mai bine la spital decât în aceeaşi sală cu o persoană care nu-ţi place de nicio culoare sau care te înfioară cât de cât cu un comportament dubios.

Fie că sunt retraşi, fie că vorbesc cu volumul la maximum pe stradă, acele persoane sunt făcute special ca să se poată distinge oamenii între ei.

Cum ar fi să ţipăm toţi la fel de tare sau să ne manifestăm la fel în orice conjunctură?! Am fi o serie de personaje de desene animate trase la xerox.

Tocmai de asta nu îi înţeleg pe oamenii care fac nişte ochi cât cerul când cineva iese în evidenţă prin culoarea părului, prin cei 8 milioane de cercei sau prin vestimentaţie, etc.  Aud de multe ori comentarii cum că astfel de lucruri nu sunt decente. Normal, nu toţi avem gusturi comune şi nimeni nu te obligă să arăţi ca cel de lângă tine, însă nu e nicio diferenţă între cel care are gusturi mai ciudăţele şi cel care merge după regulile societăţii-cel puţin din punct de vedere al capacităţii de raţionare/gândire.

Nu te face mai prost un cercel în limbă, nici culoarea verde la păr. Totul ţine de gust. Poţi arăta ca prima doamnă a oricărui stat sau poţi arăta ca un nespălat…mintea tot a ta este.

Aşa că…puneţi creierii la muncă şi analizaţi situaţia. Nu trebuie să fim toţi la fel, nu?

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.

No Comments

comment No comments yet

You can be first to leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *