Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte, iar cele de mai jos sunt cel mai bun exemplu că această vorba nu este numai o zicala, ci un fapt cât de poate de adevărat. Pentru a realiza o astfel de fotografie ai nevoie de mai mult decât niște abilități excelente de fotograf și un ochi bine format.
Pentru a realiza o astfel de fotografie trebuie să ai suficient noroc încât să te afli la locul potrivit în momentul potrivit și, desigur, lumina să fie de partea ta. Descoperă ce au reușit să surprindă câțiva fotografi talentați călătorind prin jurul lumii, profitând doar de oportunitățile apărute din senin, fără pic de ajutor din partea programelor de editare.
Unele fenomene ale naturii sunt atât de frumoase, încât uneori este greu de crezut că sunt reale. Chiar dacă sunteți obișnuiți cu imaginile prelucrate în Photoshop, vă asigurăm că aceste imagini excepționale sunt reale și pot concura cu oricare fotografie prelucrată în orice program de editare.
Un fenomen al naturii obișnuit pentru locuitorii din Copenhaga. Imaginea acestor furtuni îți taie respirația.

Parcă ar fi un bătrânel înțelept.

Sub ploaia de toamnă.

Splendoarea toamnei.

Ceața și turbinele eoliene.

Culorile cerului nocturn.

Momentul potrivit este cel mai important.

Orașul eliberat din întuneric.

Tigrul bengalez. Pare cam trist…

Oare nu este fericire adevărată?

Opal magic.

Deșertul Atacama, Chile

O priveliște spectaculoasă! Parcă ar fi niște fantome.

Așa arată o iarnă obișnuită în Suedia.

Tornado în Genova, Italia.

Sărutul soarelui.

Cu mama te simți întotdeauna în siguranță.

Prieteni adevărați.

Între toamnă și iarnă. Atâtea culori doar într-o singură imagine!

Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.