Plângi de ani de zile în bucătărie, noaptea, ca să nu te audă nimeni, și ți se pare că nu te ascultă nimeni acolo sus… Dar lacrimile acelea nu s-au pierdut, ci au fost strânse și puse deoparte pentru o zi pe care încă n-o vezi.
Ceasul din bucătărie arăta 3 și un sfert. Stăteam la masă, cu palmele strânse în jurul unei căni de ceai care se răcise de mult, și-mi mișcam buzele fără sunet, ca să nu-l trezesc pe Mihai din camera de alături. De 4 ani făceam la fel. Aceeași masă, aceeași oră a nopții, aceeași rugăciune spusă …










