Astazi iti recomand o reteta colorata. Salata de vara cu rosii, castraveti, ardei si ceapa poate fi consumata inclusiv iarna. Trebuie doar sa asezi legumele in borcane, in straturi. Salata arata foarte bine si are un gust minunat.
Ingrediente:
- 300 gr rosii, 200 gr castraveti
- 200 gr ardei gras, 150 gr ceapa
- 3 catei de usturoi, 6 lingurite otet 6%, 3 crengute de marar
- 3 lingurite sare, 1.5 lingurite zahar, 650 ml apa
- 3 linguri ulei de floarea soarelui, 6 boabe de ienibahar
Mod de preparare:
Cu ingredientele de mai sus ar trebui sa umplem 3 borcane de 500 ml.
Pregatim legumele. Curatam ceapa si o taiem in jumatati de inele. Scoatem cotorul cu seminte din ardeii grasi. Clatim bine ardeii pe interior, apoi ii taiem in fasii subtiri.
Spalam castravetii, apoi ii taiem in cercuri. Rosiile le spalam bine si le taiem in felii. Decojim usturoiul si il taiem in felii subtiri.
Pe fundul borcanelor sterile, punem cate 2 boabe de ienibahar. Stropim boabele de ienibahar cu o lingura de ulei. Incepem sa punem legumele in borcane.
Prima data vom pune ceapa, apoi vom adauga ardeiul gras, castravetii si rosiile. Deasupra punem cate o crenguta de marar si cateva felii de usturoi.
In fiecare borcan adaugam cate 2 lingurite de otet, o lingurita de sare si jumatate de lingurita de zahar.
Punem apa la fiert. Dupa ce fierbe, o turnam in borcane. Umplem borcanele cu apa clocotita. Acoperim borcanele cu capace sterile.
Pentru a steriliza borcanele cu salata de legume, folosim o cratita incapatoare. Punem un prosop sau o carpa pe fundul cratitei. Introducem borcanele in cratita si turnam apa rece.
Din momentul in care apa incepe sa fiarba, dam focul la mic si asteptam 10 minute. Dupa ce am sterilizat borcanele, le scoatem cu grija din cratita. infiletam bine capacele si le intoarcem cu gura in jos.
Le acoperim cu o patura groasa si le lasam sa se raceasca. Dupa ce s-au racit complet, le depozitam intr-un loc intunecat si rece, de preferat in pivnita sau in camara.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.