
Asigurarile de sanatate pentru calatorii reprezinta atat o obligatie, cat si o necesitate pentru orice persoana fizica sau juridica de pe teritoriul Romaniei care isi planifica plecarea in strainatate.
Inainte de concediul dvs. sau de calatoria business, aveti obligatia sa incheiati o polita de asigurare care va fi emisa dupa plata integrala a primei de asigurare. O data cu incheierea acestei polite, asiguratorul isi asuma raspunderea incepand cu data mentionata in polita ca fiind data la care incepe perioada de valabilitate a asigurarii, dar nu inainte de trecerea frontierei pentru efectuarea vizitei dvs. pe un teritoriu strain.
Contractul de asigurare inceteaza o data cu expirarea perioadei de valabilitate inscrisa in polita sau o data cu revenirea in tara a asiguratului.
La randul lui, asiguratul isi asuma obligatia de a prezenta instiintarea asiguratorului, conform termenului prevazut in contract, termen valabil de la terminarea tratamentului sau de la revenirea in tara ori la repatrierea corpului neinsufletit, atunci cand survine decesul.
Ce se poate asigura?
Asigurarea de calatorie acopera cheltuielile medicale sau de repatriere, efectuate de catre asigurat, ca urmare a imbolnavirii sau a producerii unui accident in perioada in care acesta se afla pe un teritoriu strain.
Suma asigurarii depinde de durata politei (intre minim 2 zile si maxim un an), de varsta solicitantului (sa nu depaseasca 80 de ani), dar si de tarile pentru care se incheie contractul respectiv. Asigurarea acopera atat cheltuielile din tarile mentionate in polita, cat si a tarilor de tranzit.
Ce servicii medicale sunt despagubite prin asigurare?
Prin incheierea politei de sanatate pentru calatorii, asiguratorul este obligat sa plateasca urmatoarele servicii:
- – cheltuielile medicale de urgenta efectuate pe durata calatoriei (tratament, medicamente si materiale sanitare prescrise de medic);
- – testele medicale efectuate in vederea diagnosticarii;
- – spitalizarea si eventualele interventii chirurgicale de maxima urgenta (ex. In caz de producere a unui accident grav);
- – tratamentul stomatologic efectuat pentru indepartarea durerilor acute;
- – serviciul de ambulanta care transporta bolnavul pana la cel mai apropiat spital si/sau transferul la o clinica de specialitate, dupa caz.
Atunci cand persoana care beneficiaza de asigurare de sanatate se imbolnaveste subit, asiguratorul despagubeste repatrierea bolnavului sau a corpului neinsufletit, in caz de deces.
In anumite situatii, asiguratorul este scutit de la plata afectiunilor cronice, a cheltuielilor survenite in urma razboiului, a unei infractiuni comise de catre asigurat, a tentativelor de sinucidere, a ranilor produse in urma abuzului de medicamente, alcool sau droguri, a tratamentelor ce pot fi amanate pana la revenirea in tara, a complicatiilor survenite in sarcina in caz de graviditate etc.
Pentru plata despagubirilor, asiguratul trebuie sa pastreze toate documentele justificative in original care fac dovada costurilor medicale efectuate pe durata calatoriei. Documentele se depun la asigurator in vederea deschiderii dosarului de dauna si plata despagubirii.
Rambursarea sumelor platite
Daca asiguratul plateste direct sumele care acopera cheltuielile, atunci rambursarea se face pe baza documentelor solicitate de asigurator.
Persoana asigurata trebuie sa contacteze compania de asigurari in cel mai scurt timp (intre 5 si 15 zile) de la intoarcerea sa in tara. Astfel, asiguratul se va supune controlului medical la o clinica din tara unde s-a incheiat contractul.
Atentie insa ca sumele de bani cheltuite in afara zonelor geografice sau a perioadelor de timp care nu figureaza in contract nu vor fi rambursate. Daca asiguratul suferea de vreo boala inainte de incheierea politei si inca necesita tratament sau alte interventii pe durata calatoriei, nici aceste cheltuieli nu intra in atributia asiguratorului.
Inainte de a incheia o polita de sanatate pentru calatorii, cititi cu atentie toti termenii contractului, si numai atunci cand totul va este clar puteti semna asigurarea.
Sunt foarte utile asigurarile de sanatate. Iti dai seama de asta numai cand esti o dat ala ananghie si primesti bani de la asigurare 🙂