Chips-uri de Casă cu Mălai – bunica le făcea răzând ceaunul dupa ce făcea mămăliga

Pentru ca nu sunt tortilla chips, eu am folosit malai de-al nostru si faina alba. Dar, nu-s rele deloc, merg si cu sosuri, si fara, doar cu bere. Am folosit 200 g de malai si 100 g de faina alba, sare, un pic de boia, 2 linguri de ulei de masline, 150 ml de lapte.

Lapte, pentru ca trebuie sa-l consum (de fapt asta a fost pretextul), sigur ca merge si cu apa. Aluatul a fost usor lipicios, asa ca am presarat faina alba cat sa nu mai fie, dar sa ramana molcut. L-am lasat sa stea un sfert de ora. L-am intins in foaie foarte subtire pe blatul infainat, apoi am decupat.

Data viitoare as prefera blatul uns vag cu ulei, pentru ca nu e cazul sa inghita extra faina, oricat de putina pare. Se coc la foc mare, cam 10 minute, intoarse dupa primele 5. Atentie sa nu se arda.

Au iesit un pic tari triunghiuletele astea, le-as fi vrut un pic mai fragede. Ma gandesc sa inlocuiesc uleiul cu untura (cea de rata le-ar da aroma faina) cand o sa mai fac, intotdeauna rezultatele sunt altele si nu trebuie folosita cantitate mare de untura. Mai cercetez si revin. Sara buna!

Bonus: Cupcakes cu ciocolata cu martipan si glazura de caramel

Reteta e din goodfood, ca o iesit printre primele la cautare; le-am facut acum aproximativ o luna. Trebuia sa fie ceva rapid si fara bataie de cap, astea or fost. N-am fost foarte prietenoasa cu genul asta de prajiturele, dar n-o sa le mai ignor de acum incolo. N-am facut frosting clasic, cremos, am avut caramel si l-am folosit.

In afara de ce zice la reteta, am adaugat 50 g de ciocolata cu martipan, tocata mic si ca procedeu, am frecat bine untul cu zaharul, am adaugat ouale pe rand, ciocolata si faina amestecata cu praful de copt, am omogenizat fara sa insist prea mult. Am vazut ca asa-i regula. Foarte bune, cu textura si aspect asa cum le doream. Data viitoare o sa fac the real thing, cu tot cu motul cremos.