Se crapă de ziuă într-o dimineață de la mijlocul verii, iar câmpul e numai aur. Florile galbene s-au deschis peste noapte, roua stă grea pe fire de iarbă, iar aerul miroase a miere și a fân. În astfel de zori, bătrânii spuneau că prin lanuri au trecut zânele cele bune. Cine sunt, de fapt, Sânzienele? Legenda zânelor bune ale câmpului este una dintre cele mai blânde povești pe care ni le-au lăsat străbunii, o poveste despre rod, sănătate și noroc.
Hai să o luăm de la început, așa cum o spunea o bunică la gura sobei, fără grabă și cu drag.
Cine sunt Sânzienele în legenda noastră populară
În folclorul românesc, Sânzienele sunt zâne tinere și frumoase care coboară pe pământ la miezul verii, în noaptea de 23 spre 24 iunie, ca să binecuvânteze holdele, florile și roadele. Umblă prin lanuri și prin livezi și dăruiesc sănătate, recoltă bogată și noroc oamenilor cu suflet curat.
Numele lor vine, după cercetători, din latinescul Sancta Diana, zeița romană a pădurilor și a lunii, suprapus mai târziu peste sărbătoarea creștină de 24 iunie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. În Moldova, Bucovina și Ardeal sărbătoarea se cheamă Sânziene, iar în Muntenia, Oltenia și Dobrogea, Drăgaica.
Așa erau închipuite la chip. Fete subțiri, îmbrăcate în alb, cu părul despletit pe spate și cu cununi de flori galbene pe frunte. Se spune că în zorii zilei pluteau ușor deasupra câmpului, fără să atingă iarba, abia legănând spicele cu trecerea lor.
Ce daruri aduc zânele bune ale câmpului
Trei sunt darurile mari pe care le aduc Sânzienele, după credința din bătrâni. Rodul holdelor, sănătatea oamenilor și dragostea pentru cei tineri. Acolo unde calcă ele, se zicea că pământul rodește cu mai mult spor, iar bolnavii prind putere.
Mai întâi, binecuvântarea câmpului și a livezilor, ca pâinea și fructele să fie din belșug, iar vitele să se înmulțească. Apoi, puterea de vindecare. Femeile le chemau în ajutor la naștere, iar plantele culese în acea zi se credea că tămăduiesc mai bine.
Și, nu în ultimul rând, norocul în dragoste. Fetele nemăritate puneau seară flori de sânziene sub pernă, alături de un fir de busuioc, ca să-și viseze ursitul.
Semnul că zânele au trecut prin lanuri era chiar mireasma florii de sânziană, dulce și caldă, plutind peste fânețe în dimineața sărbătorii.
Legenda sânzienelor și fața ei cealaltă
Povestea are însă și o latură mai aspră. În folclor, aceste zâne răsplătesc binele, dar pedepsesc lenea și nesocotirea sărbătorii lor. Cine muncea la câmp în noaptea de Sânziene se credea că rămâne fără rod sau se îmbolnăvește.
De aceea, în ziua de 24 iunie nu se punea mâna pe muncă grea, ziua fiind socotită sfântă. Supărate, Sânzienele puteau strica recolta sau aduce grindină peste holde.
Aici e bine să nu le confundăm cu Ielele. Spre deosebire de Iele, care sunt răzbunătoare și iau mințile drumețului, Sânzienele rămân, în esență, zâne bune. Doar nesocotirea sărbătorii le scotea din fire, iar povestea se schimbă oricum de la un ținut la altul.
Variante de legendă adunate din satele românești
Fiecare sat și-a păstrat varianta lui, dar toate vorbesc despre bunătatea și frumusețea acestor zâne. Cele mai cunoscute legende le arată în două chipuri.
Într-o variantă, e vorba despre o fată curată și sfântă, ridicată la cer, iar floarea galbenă care a răsărit acolo i-a luat numele. În alta, sunt mai multe surori care joacă hora prin poieni în noaptea scurtă de vară.
Peste toate s-a așezat sărbătoarea creștină a Sfântului Ioan Botezătorul. Etnograful Simion Florea Marian a strâns multe astfel de povești în culegerile lui despre sărbătorile românilor, iar muzeele de etnografie le păstrează și azi.
Cum păstrau bătrânii legătura cu sânzienele
Oamenii își arătau respectul prin câteva obiceiuri simple, care s-au ținut din generație în generație.
- Culegeau flori galbene de sânziană în dimineața de 24 iunie, înainte de răsărit, când încă aveau rouă și, se credea, cea mai mare putere.
- Împleteau cununi și le agățau la poartă, la geam și la streașină, pentru noroc și sănătate tot anul.
- Aruncau o cunună pe acoperiș. Dacă rămânea sus, era semn bun; dacă aluneca, vestea necaz.
- Fetele se rostogoleau prin roua de pe câmp, în zori, pentru frumusețe și sănătate.
Florile se culegeau dis-de-dimineață tocmai fiindcă roua era socotită binecuvântarea zânelor, iar soarele, odată răsărit, le lua din putere.
Reține esențialul despre legenda sânzienelor
Iată, pe scurt, ce trebuie să ții minte despre legenda sânzienelor.
- Sânzienele sunt zâne bune care binecuvântează câmpul în noaptea de 23 spre 24 iunie.
- Aduc trei daruri. Rod bogat, sănătate și dragoste.
- Răsplătesc respectul, dar pedepsesc lenea și nesocotirea sărbătorii.
- Florile galbene se culeg în zorii zilei de 24 iunie, înainte de răsărit, și se fac cununi pentru poartă și casă.
Așa au rămas Sânzienele în sufletul satului românesc, ca niște ocrotitoare blânde ale verii, ale câmpului plin de flori și ale oamenilor harnici. Poveștile lor ne țin aproape de pământ, de roadă și de bucuria lucrurilor simple.
Iar dacă te-ai întrebat vreodată cine sunt, de fapt, Sânzienele și ce ascunde legenda zânelor bune ale câmpului, ai aici un răspuns care vine de departe. O tradiție caldă, pe care merită să o ținem vie, măcar printr-o cunună de flori galbene pusă la poartă în dimineața de 24 iunie.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.