Imaginează-ți un nobil care abia poate să meargă, fiindcă vârful pantofului îi depășește degetele cu o jumătate de metru. Pare o glumă, dar e adevărat. Pantofii cu vârf foarte lung erau la modă în Evul Mediu și au fost uneori reglementați prin lege, fiindcă lungimea ajunsese o adevărată întrecere a vanității.
Dacă îți plac curiozitățile istorice și acel „știai că” care îți schimbă felul în care privești viața cotidiană și societatea de altădată, povestea asta merită câteva minute. Hai s-o luăm de la început.
De ce purtau oamenii pantofi cu vârf foarte lung
Lungimea vârfului era un semn de bogăție, nu de comoditate. Cu cât vârful era mai lung, cu atât purtătorul părea mai înstărit, fiindcă un astfel de pantof făcea munca fizică imposibilă. Practic, spuneai lumii că nu trebuie să muncești cu mâinile.
Acești pantofi se numeau poulaine, în franceză, sau crakow, în engleză, după orașul Cracovia din Polonia, considerat sursa modei. Au fost populari mai ales între anii 1390 și 1480, întâi la curțile nobiliare, apoi tot mai jos pe scara socială.
Ca să-și păstreze forma ascuțită, vârful era umplut cu mușchi, lână sau câlți. Fără umplutură, s-ar fi îndoit imediat și tot efectul s-ar fi pierdut.
Cât de lungi ajungeau, de fapt
Cele mai extravagante exemplare aveau vârful lung de 15-20 de centimetri dincolo de degete, iar relatările epocii vorbesc chiar de jumătate de metru. Aici e nevoie de prudență. Lungimile fabuloase apar mai ales în scrierile satirice și moralizatoare ale vremii, deci sunt probabil exagerate, fiindcă exemplarele păstrate în muzee sunt mult mai modeste.
Unii purtători chiar își legau vârful pantofului de gleznă sau de genunchi cu un lănțișor, ca să poată merge fără să se împiedice. Mersul devenea greoi, aproape caraghios, iar la luptă era un dezavantaj serios. O legendă spune că la bătălia de la Nicopole, în 1396, cavalerii francezi au fost nevoiți să-și taie vârfurile ca să poată fugi pe jos.
Când a intervenit legea
Pantofii cu vârf foarte lung au ajuns să fie reglementați prin lege fiindcă lungimea devenise un semn de risipă și orgoliu. În Anglia, o lege somptuară din 1463, sub Eduard al IV-lea, ar fi limitat lungimea vârfului în funcție de rang, interzicând vârfurile lungi celor sub rangul de cavaler.
Astfel de legi existau în multe state europene. Scopul lor era simplu, ca un orășean bogat să nu pară egal cu un nobil. Cine încălca regula risca amenzi.
Nici Biserica nu se împăca cu această modă, văzând în vârfurile excesive un semn de îngâmfare. Ecouri ale stilului au ajuns și în Transilvania medievală, prin curțile regale și negustorii din orașele săsești.
Cum a dispărut moda
Spre anul 1500, gustul s-a schimbat brusc. Vârful ascuțit a fost înlocuit de pantoful lat, cu vârf rotunjit, supranumit „bot de rață”, la fel de exagerat, dar în lățime.
Schimbarea a fost la fel de radicală ca moda dinainte, doar în direcția opusă. Iar pantofii medievali cu vârf lung au rămas un simbol al excentricității acelei epoci.
Trei lucruri pe care merită să le ții minte
Dacă reții doar atât din toată povestea, ai prins esența:
- Erau la modă mai ales între 1390 și 1480, cu vârful umplut cu mușchi sau lână.
- Legi somptuare, precum cea engleză din 1463, limitau lungimea în funcție de rang.
- Vârful putea fi legat de genunchi ca purtătorul să poată merge.
Așadar, da, pantofii cu vârf foarte lung erau la modă în Evul Mediu și au fost uneori reglementați prin lege, dovadă că vanitatea n-a avut niciodată limite. Studii recente pe schelete medievale din Cambridge au arătat chiar o creștere a deformărilor la picior din cauza acestei mode.
Tu ai fi purtat așa ceva? Spune-ne în comentarii și distribuie mai departe dacă te-a uimit povestea.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.