Există povești care îți rămân în suflet zile întregi. Una dintre ele e cea în care o pisică din azilul de bătrâni se așază lângă cei aflați în ultimele clipe, ca să nu plece singuri. Nimeni n-a învățat-o. Și totuși, ea știe mereu unde să meargă.
E genul de întâmplare care pare scoasă dintr-o carte, dar care s-a petrecut aievea, sub ochii unor oameni obișnuiți. Iar când afli detaliile, înțelegi de ce a emoționat mii de persoane de pe internet.
Povestea pisicii care nu lasă pe nimeni să plece singur
În inima acestei povești se află Oscar, o pisică tărcată adoptată în 2005 de personalul de la Steere House, un centru de îngrijire din Providence, statul Rhode Island. Pe etajul unde sunt îngrijiți pacienți cu demență avansată, Oscar avea un obicei aparte.
Fără să fi fost vreodată dresat, motanul se ghemuia lângă bolnavii aflați în ultimele ore de viață. La început, asistentele au crezut că e o coincidență. Apoi tiparul s-a repetat, iar până în 2010 i se atribuiau peste 50 de cazuri în care a anticipat corect sfârșitul, adesea cu câteva ore înaintea semnelor clinice.
Cum se comportă pisica înainte ca cineva să se stingă
Semnalul venea mereu la fel. Oscar devenea neobișnuit de atent, se urca în pat, se cuibărea lângă persoană și torcea liniștit, refuzând să fie luat de acolo.
Personalul ajunsese să aibă atâta încredere în el, încât, atunci când motanul intra într-o cameră și se așeza pe pat, asistentele sunau familiile ca să le anunțe că momentul se apropie. Iar rudele, în loc să fie speriate, găseau o stranie alinare. Cel drag nu rămânea singur la final, ci avea alături o ființă caldă, blândă, care veghea până la capăt.
Ce spun specialiștii despre acest instinct al animalelor
Povestea a ajuns cunoscută datorită medicului geriatru David Dosa, care a scris despre Oscar în revista „New England Journal of Medicine”, în 2007. Explicația cea mai vehiculată ține de mirosul fin al felinei.
O pisică are aproximativ 200 de milioane de receptori olfactivi, față de doar 5 milioane la om. Astfel, ar putea simți compușii chimici eliberați de celulele care se sting, un fel de semnătură pe care noi n-o percepem. Ideea e plauzibilă, fiindcă există câini antrenați să detecteze cancerul sau scăderile de glicemie prin miros. Comportamentul lui Oscar nu a fost însă dovedit printr-un studiu controlat, rămânând o observație tulburătoare.
De ce iubim atât de mult astfel de curiozități despre animale
Astfel de întâmplări ne ating o coardă sensibilă fiindcă ne arată o latură pe care o bănuiam, dar rareori o vedem dovedită. Loialitate, blândețe și o formă de empatie care nu are nevoie de cuvinte.
Te fac să te uiți altfel la propriul animal de companie, la felul în care vine lângă tine exact când îți e greu. O pisică din azilul de bătrâni se așază lângă cei aflați în ultimele clipe, ca să nu plece singuri. Nimeni n-a învățat-o, și poate tocmai de aceea ne emoționează atât de mult.
Recunoști propriul animal în descrierea asta? Spune-ne în comentarii.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.