Câți dintre noi nu am sărit dimineața din pat, nerăbdători să povestim ce vis frumos am avut peste noapte? Și totuși, bunicile noastre ne opreau scurt, cu o vorbă blândă. Se crede că visul bun e bine să-l ții pentru tine, ca să nu se „strice”. Așa ziceau ai noștri, și nu degeaba.
În satul de odinioară, visul nu era doar o joacă a minții. Era un semn, o veste adusă din altă lume, pe care omul o primea cu sfială. Hai să ne aducem aminte împreună ce credeau bătrânii despre vise și somn.
De ce se spune că visul bun nu se povestește
Din bătrâni se credea că un vis frumos își pierde puterea dacă îl spui prea repede. Era ca și cum vorba l-ar destrăma înainte să apuce a se împlini.
Logica era aceeași ca la planurile mari, „nu te lăuda, că strici”. Se spunea că rostirea cu glas tare cheamă deochiul sau invidia altora asupra norocului prevestit. Așa că omul cuminte își ținea bucuria în suflet, nu pe limbă.
În spatele acestei credințe stă o învățătură caldă despre răbdare. Lucrul bun, ținut în taină, are timp să prindă rădăcini și să se adeverească în liniște.
Ce vise se credea că „se strică” dacă le spui
Mai ales visele cu noroc se păstrau pentru sine până se adevereau. Visul cu nuntă, cu bani, cu drum bun ori cu casă nouă era socotit prea de preț ca să-l risipești în vorbe.
Apa limpede visată însemna sănătate, iar pâinea și grâul aduceau belșug în casă. Aceste semne bune se țineau ascunse, ca să nu le sperii cumva.
Visul povestit dimineața, „pe nemâncate”, era privit cu grijă mai mare. Se zicea că atunci sufletul e încă aproape de vis și vorba îl atinge mai ușor.
Cum se „dezlega” un vis după obiceiul din bătrâni
Dezlegarea viselor era priceperea femeilor bătrâne din sat. Ele tâlcuiau semnele după vorbe moștenite din neam în neam, fiecare simbol cu înțelesul lui.
Pe visul bun îl ascundeai, dar pe cel urât îl scoteai din casă. Formula întreagă suna așa, „visul bun îl ții, visul rău îl spui apei curgătoare”. Oamenii povesteau coșmarurile la fântână sau la robinet, ca apa să ducă răul cu ea.
Mai erau și alte gesturi pentru visul greu. Întorceai perna pe partea cealaltă, băteai în lemn sau te uitai pe geam spre soare, cu o rugăciune scurtă pentru liniștea casei.
Alte credințe despre somn și vise pe care le țineau ai noștri
Pe lângă visul ținut pentru sine, din bătrâni se păstrau multe obiceiuri pentru un somn tihnit. Toate aveau menirea de a aduce pace și ferire de rele în casă.
- levănțică pusă sub pernă, pentru vise senine
- o lumânare sau icoana așezată la căpătâi
- fără gâlceavă și fără mâncare grea seară târziu
Visele de vineri seară sau cele de dinspre zori erau socotite „cu putere”, mai aproape de adevăr decât celelalte.
Ce rămâne din înțelepciunea asta veche astăzi
Dincolo de superstiție, sfatul de a nu povesti totul rămâne o lecție caldă despre cumpătare. Nu tot ce simțim trebuie spus pe loc, unele bucurii sunt mai dulci păstrate în taină.
Ne plac și azi vorbele din bătrâni, chiar dacă nu le luăm drept adevăr dovedit. Ele ne leagă de bunici, de gura sobei și de o lume în care răbdarea avea prețul ei.
Iar credința că visul bun e bine să-l ții pentru tine, ca să nu se strice, trăiește încă în fiecare casă în care cineva își amintește vorba bunicii.
Voi ce ați auzit prin casă despre vise? Ați avut vreun vis care s-a adeverit întocmai sau vreo „dezlegare” pe care o spunea bunica? Povestiți-ne în comentarii, tare ne-ar plăcea să le citim!
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.