Astăzi îl avem pe masă aproape zilnic, prăjit, copt, fiert sau pireu. Greu de crezut că exact aceeași legumă a fost ținută la distanță secole întregi. Cartoful, adus din America, a fost inițial privit cu suspiciune în Europa înainte de a deveni aliment de bază, iar povestea lui e plină de frică, superstiție și răsturnări de situație.
E una dintre acele curiozități istorice care te fac să te întrebi câte alte alimente banale de azi au avut un început la fel de greu. Hai să vedem cum a ajuns o legumă disprețuită să hrănească un continent întreg.
De ce a fost cartoful privit cu suspiciune când a ajuns în Europa
Spaniolii l-au adus de peste ocean pe la mijlocul secolului al XVI-lea, prin anii 1565-1570, după cucerirea Imperiului Inca. Prima mențiune scrisă apare în jurul anului 1573, în registrele spitalului Sangre de Cristo din Sevilla. Numai că nimeni nu știa ce să facă cu el aproape 200 de ani.
Problema era simplă. Oamenii nu aveau o rețetă clară și mulți l-au mâncat crud sau prost gătit, apoi s-au îmbolnăvit.
Mai era ceva. Cartoful face parte din familia solanaceelor, exact ca mătrăguna, o plantă otrăvitoare bine cunoscută. Iar frunzele, tulpinile și cartofii verzi chiar conțin solanină, o substanță toxică. Frica avea, parțial, un sâmbure de adevăr.
Cartoful, între superstiție și acuzații de boală
Aici povestea devine de-a dreptul stranie. Mulți europeni credeau că această ciudățenie din Lumea Nouă provoacă lepră, febră sau chiar că ar fi „mâncarea diavolului”.
Faptul că nu era pomenit nicăieri în Biblie și că se înmulțea din tuberculi îngropați în pământ a stârnit neîncrederea Bisericii. O plantă care crește pe ascuns, sub pământ, părea suspectă.
În unele regiuni era cultivat doar pentru florile lui, ca podoabă în grădinile nobililor. În Franța a fost chiar interzis prin lege între 1748 și 1772, fiind acuzat că îmbolnăvește oamenii.
Cum a ajuns cartoful, din aliment disprețuit, hrană de bază
Schimbarea a venit în secolul al XVIII-lea, împinsă de foamete și de nevoia de hrană ieftină. Cartoful creștea ușor, dădea recolte mari pe suprafețe mici și hrănea familii întregi la un cost mic.
Un rol uriaș l-a avut farmacistul francez Antoine-Augustin Parmentier, care supraviețuise mâncând cartofi ca prizonier în Războiul de Șapte Ani. El a folosit tot felul de trucuri inteligente ca să convingă lumea.
Cel mai celebru. A pus paznici înarmați să păzească ziua un câmp de cartofi de lângă Paris, retrăgându-i noaptea. Țăranii curioși au început să fure „comoara interzisă” și astfel au ajuns să o cultive singuri.
În Prusia, Frederic cel Mare a impus cultivarea prin decrete, tot ca să țină piept foametei. Treptat, cartoful a intrat în bucătăria de zi cu zi a întregii Europe.
Ce ne învață astăzi povestea cartofului
Această poveste arată cât de mult contează obișnuința și informarea când apare un aliment nou. Schimbul de plante între continente, legat de renaștere și marile descoperiri, a adus în Europa roșii, porumb și ardei, toate primite la început cu reținere.
În Țările Române cartoful a ajuns mai târziu, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, mai întâi în Transilvania, prin influență austriacă. Era numit pe alocuri „picioci”, „barabule” sau „crumpene”.
Reține pe scurt despre povestea cartofului
Iată cele mai importante repere de ținut minte din această istorie:
- A ajuns în Europa pe la 1565-1570, adus din America de spanioli
- A fost respins aproape 200 de ani, considerat otrăvitor și „mâncarea diavolului”
- A devenit aliment de bază în secolul al XVIII-lea, din cauza foametei
- Antoine-Augustin Parmentier l-a făcut popular în Franța
- Nu mânca niciodată cartofi încolțiți sau cu zone verzi, conțin solanină
Cartoful, adus din America, a fost inițial privit cu suspiciune în Europa înainte de a deveni aliment de bază, iar asta ne amintește că până și cele mai obișnuite lucruri de pe masă au o istorie zbuciumată în spate.
Data viitoare când cureți un cartof, gândește-te că ții în mână o legumă care a trecut prin frică, interdicții și superstiții ca să ajungă la tine. Iar dacă vrei să o păstrezi bine, ține-o la întuneric, răcoare și uscat, departe de ceapă, exact cum făceau cei care au învățat, în sfârșit, să o prețuiască.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.