Biluțe de ciocolată, cu cocos și ciocolată albă

Această rețetă este perfectă pentru momentele în care vrei să pregătești un desert deosebit, dar fără complicații. Combinând un aluat cu gust intens de cacao cu o glazură fină de ciocolată albă și fulgi de cocos, obții un desert cu textură interesantă și un contrast plăcut de arome. Este ideal pentru ocazii speciale, pentru copii sau pur și simplu ca o surpriză dulce de weekend.

Prepararea implică pași simpli, iar rezultatul final – mici biluțe acoperite cu ciocolată și cocos – este nu doar gustos, ci și aspectuos. Dacă respecți cu atenție timpii de coacere și manevrezi cu grijă aluatul mai fraged, obții un desert care va atrage atenția pe orice masă. Poți personaliza rețeta adăugând puțină esență de rom sau portocală în glazură, pentru un plus de aromă.

Ingrediente entru aluat:

  • 6 linguri zahăr
  • 1 pliculeț zahăr vanilat
  • puțină sare
  • 100 ml ulei
  • 100 ml lapte
  • 1 pliculeț praf de copt
  • 3 linguri cacao

Pentru glazură:

  • 400 g ciocolată albă
  • 150 ml frișcă lichidă
  • 200 g fulgi de cocos

Mod de preparare:

Batem spumă gălbenușurile, zahărul și zahărul vanilat. Adăugăm apoi uleiul și laptele.

Batem spumă tare albușurile, cu puțină sare. Amestecăm și făina cu praful de copt și cacao.

Peste gălbenușuri adăugăm, alternativ, amestecul cu făină și albușurile.

Într-o tavă de 24*24, tapetată cu hârtie de copt, întindem aluatul și coacem 25 minute, în cuptorul preîncălzit la 175 grade Celsius.

Pentru glazură: topim ciocolata la bain-marie, apoi adăugăm frișca și amestecăm ușor.

După ce s-a răcit blatul, cu ajutorul unui pahar, decupăm și formăm biluțe pe care le dăm prin ciocolata albă, apoi prin cocos.

Așezăm biluțele pe hârtie de copt și lăsăm ciocolata să se întărească.

Să le savurați cu poftă!

Aluatul este cam sfărâmicios, trebuie să avem mare grijă! Dar rezultatul final merită pe deplin!

Dacă doriți, puteți adăuga și puțină esență de rom în ciocolată…

Să o savurați cu drag! Poftă bună!