Dacă îți plac cheesecake-ul și tiramisu, această rețetă combină cele mai bune elemente din ambele deserturi, rezultând un deliciu catifelat, rafinat și extrem de ușor de pregătit. Blatul crocant de biscuiți, straturile fine de cremă cu mascarpone și pișcoturile însiropate în cafea creează un echilibru perfect de gusturi și texturi.
Fără coacere, cu un aspect elegant și un gust irezistibil, este desertul ideal pentru o ocazie specială sau un răsfăț de weekend.
Ingrediente:
- 150 g biscuiți
- 60 g unt
- 300 g cremă de brânză
- 300 g mascarpone
- 180 g zahăr pudră
- 1 linguriță extract de vanilie
- 200 ml smântână
- 10 g gelatină
- cafea
- pișcoturi
- pudră de cacao
Mod de preparare:
1.
Pentru blat, mărunțim biscuiții. Adăugăm unutul topit și amestecăm bine.
2. Turnăm compoziția într-o formă de copt.
3. Punem tava la congelator pentru 30 de minute. Cu ajutorul unui mixer, batem crema de brânză și mascarpone. Adăugăm zahărul, extractul de vanilie și amestecăm bine.
4. Adăugăm smântâna și amestecăm bine.
5. Hidratăm gelatina în 3 linguri de cafea, pe urmă o topim în cuptorul cu microunde.
6. Turnăm gelatina în compoziția pregătită anterior.
7. Turnăm o treime din cantitatea de cremă, peste blatul de biscuiți.
8. Pe deasupra, așezăm un strat de pișcoturi însiropate în cafea. Procedăm la fel până terminăm toate ingredietele.
9. Adăugăm un strat de pudră de cacao și decorăm cu crema rămasă.
Acest cheesecake devine și mai bun după câteva ore la frigider! Se servește rece, cu un strat generos de cacao pudrată deasupra, iar pentru un plus de savoare poți adăuga fulgi de ciocolată neagră sau un strop de lichior de cafea în cremă.
Poftă bună și momente dulci alături de cei dragi! ️
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.