Stai și te miri de ce te zvârcolești noaptea, deși peste zi ai dormit buștean. Bătrânii spun că somnul de după-amiază prea lung „strică” somnul de noapte, iar vorba asta o auzeai în fiecare casă de la țară. Bunicii noștri o ziceau ca pe un adevăr de neclintit, transmis din gură în gură, la gura sobei.
Hai să vedem de unde vine credința și ce înțelepciune se ascunde în spatele ei. Pentru că, surprinzător, vorba veche are un sâmbure de adevăr.
Ce se spunea din bătrâni despre moțăiala de la amiază
La sat, somnul de prânz era scurt, abia cât să tragi un pui de somn după munca de dimineață. Se spunea că „cine doarme mult ziua, se zbuciumă noaptea”, iar oamenii chiar așa pățeau.
Credința era legată mai ales de cei vârstnici și de gospodarii care moțăiau după masa de prânz. Bătrânii ziceau că dacă „te lași în voie” până seară, noaptea „te zvârcolești fără folos”. Vorba se ducea din vecin în vecin, din mamă în fiică, până ajungea o lege nescrisă a casei.
De ce credeau că somnul lung „fură” din odihna de noapte
Mulți pensionari dorm și azi două, trei ore după prânz, apoi se trezesc la trei dimineața fără să facă legătura între cele două. Exact asta observaseră și bătrânii, cu mult înainte de orice studiu.
Ei credeau că somnul lung de zi „fură” din oboseala care te-ar fi adormit seară. Ziceau că trupul „și-a luat porția” de odihnă peste zi, așa că noaptea rămâi cu ochii în tavan. Mai era și vorba că somnul greu de amiază aduce vise tulburi și o trezire cu capul greu, acea moleșeală pe care o numeau „somn care îmbâcsește”.
De ce un pui de somn scurt era binecuvântat
Nu orice somn de zi era privit cu îngrijorare. „Un ceas de somn la amiază face cât doi la noapte”, spuneau bătrânii, cu condiția să nu îl întinzi prea mult.
Puiul de somn scurt, de douăzeci, treizeci de minute, era văzut ca un dar, nu ca un păcat. „Îți pune sângele în mișcare”, ziceau cei bătrâni, și aveau dreptate. O moțăială scurtă, luată devreme după prânz, te odihnește fără să îți răpească somnul de seară. Secretul stătea în măsură, niciodată să nu treci de un ceas și niciodată după ora patru.
Superstiții și vorbe vechi despre somn și vise
În tradiția noastră, somnul și visele aveau înțelesuri ascunse. Se spunea că visele de după-amiază „nu se prind” și nu se iau în seamă la dezlegarea viselor, fiindcă vin dintr-un somn nefiresc.
Pentru un somn liniștit, gospodinele puneau un fir de levănțică sub pernă, ca să aducă vise frumoase. La căpătâi ardea o lumânare lângă icoană, pentru odihnă fără zbucium. Camera trebuia să fie răcoroasă, iar seară un ceai de tei sau de levănțică liniștea omul. Erau obiceiuri simple, păstrate la fel la sat ca și la oraș.
Ce să reții din vorba bătrânilor
Iată pe scurt învățămintele lăsate de cei vârstnici despre somnul de după-amiază:
- Somnul scurt de amiază odihnește, cel lung de câteva ore „strică” noaptea
- Ține puiul de somn sub treizeci de minute și niciodată după ora patru
- Visele de după-amiază „nu se prind”, spuneau cei vârstnici
- Levănțica sub pernă, icoana și lumânarea la căpătâi însoțeau credința într-un somn tihnit
Așa se face că vorba din străbuni nu era doar o superstiție, ci o observație înțeleaptă, șlefuită de generații întregi. Bătrânii spun că somnul de după-amiază prea lung „strică” somnul de noapte, și de multe ori chiar așa se întâmplă, după cum simțim cu toții pe pielea noastră.
Poate că nu aveau cărți de medicină, dar aveau ochiul ager și răbdarea de a privi viața așa cum e. Voi ce ați auzit din bătrâni despre somnul de după-amiază? Spuneți-ne în comentarii, ne-ar plăcea să aflăm cum se spunea la voi în sat!
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.