Intri în casa unei bunici de la țară și, în colțul dinspre răsărit, lângă icoană, vezi un mănunchi de busuioc uscat și câteva fire de salcie îngălbenite. Florile de la icoană se păstrau, fiind socotite sfințite și aducătoare de pace, nu erau lăsate acolo din neglijență. Aveau un rost.
Din bătrâni se spune că aceste flori purtau o binecuvântare aparte. Stătuseră lângă chipul sfinților, fuseseră sfințite la biserică, iar gospodinele le țineau cu un respect pe care azi aproape l-am uitat.
Ce înseamnă florile de la icoană în credința populară
Nu orice floare ajungea în spatele icoanei. Se spune că doar cele sfințite contau cu adevărat, fiindcă trecuseră prin slujbă și stătuseră în fața sfinților.
De obicei veneau de la marile sărbători. Salcia se aducea de la Florii, busuiocul de la slujba de sfințire a apei, iar mănunchiurile de flori de câmp se duceau la biserică de Sfânta Maria, pe 15 august, ca să fie binecuvântate. Unele rămâneau și de la pomenirea morților.
Gospodina știa diferența. O floare ruptă din grădină era frumoasă și atât. Una „de la icoană” purta însă altceva în ea, un semn, o liniște, motiv pentru care nu se arunca niciodată la gunoi.
De ce se zicea că aduc pace în casă
Se spune din bătrâni că florile sfințite păzeau casa de certuri și de gânduri rele. Nu erau un simplu ornament, ci un semn de ocrotire pus chiar în inima gospodăriei.
Colțul cu icoane era locul cel mai de preț din casă. Acolo se ruga familia, acolo se aprindea candela, iar liniștea de acolo se credea că se revarsă peste tot căminul.
La nevoie, florile coborau de lângă icoană. Un fir de busuioc se punea sub perna unui bolnav sau la căpătâiul copilului speriat. Cine pleca la drum lung lua un firicel cu el, ca un fel de pavăză.
Cum se păstrau corect, după rânduiala veche
Florile se uscau cu fața în jos, la umbră și la aer, niciodată în soare direct, care le decolora și le sfărâma. Busuiocul se lega în mănunchiuri mici și se atârna într-un loc uscat. În 2 până la 3 săptămâni era gata și își ținea mirosul luni întregi.
Cel mai des se păstrau busuioc, salcie de la Florii, sânziene strânse pe 24 iunie, gălbenele și flori de câmp. Se așezau în spatele icoanei sau se legau frumos cu o panglică.
Mănunchiul vechi se schimba o dată pe an, la sărbătoarea de la care provenea. Dar cele scoase nu mergeau la coș. Se ardeau în vatră ori se puneau pe apă curgătoare sau la rădăcina unui pom, ca să nu fie batjocorite. Mulți azi le aruncă fără să mai știe ce însemnau.
Busuiocul și salcia, cele mai prețuite
Busuiocul era socotit cea mai sfântă plantă din casa românului. Se spune că ținea răul departe și aducea sănătate, iar un fir sfințit nu se usca „de tot”, ci păstra binecuvântarea în el.
Salcia de la Florii avea și ea rostul ei. Se ținea tot anul, iar în furtunile cu grindină se punea pe foc, crezându-se că alungă vremea rea și ferește casa de trăsnet.
Ce să reții despre florile de la icoană
Iată, pe scurt, ce spune tradiția despre florile de la icoană și rostul lor în casă:
- Erau socotite sfințite fiindcă stătuseră lângă chipul sfinților
- Se spune că aduceau pace și ocroteau casa de rele
- Se uscau la umbră, cu floarea în jos, ferite de soare
- Busuiocul și salcia erau cele mai prețuite
- Nu se aruncau la gunoi, ci se ardeau sau se puneau pe apă curgătoare
Dincolo de credință, obiceiul ne învață recunoștința și grija pentru lucrurile mărunte, păstrate cu drag. Așa se face că florile uscate de la icoană se păstrau, fiind socotite sfințite și aducătoare de pace, iar multe gospodine țin și azi un fir de busuioc la icoană, așa cum au pomenit de la mame și bunici.
Voi ce flori țineți la icoană sau la geam? Spuneți-ne în comentarii.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.