Gândește-te o clipă la asta. O civilizație care a construit apeducte, drumuri drepte de sute de kilometri și legi pe care le folosim și azi nu avea cel mai banal lucru din matematica de școală primară. Zeroul.
Pare imposibil, dar e adevărat. Romanii foloseau cifre romane care nu aveau un simbol pentru zero, un concept introdus mult mai târziu prin matematica indiană și arabă. Hai să vedem cum s-a întâmplat și de ce povestea asta e mai surprinzătoare decât pare.
De ce cifrele romane nu aveau niciun zero
Sistemul roman nu avea zero pentru un motiv simplu, nu avea nevoie de el. Cele șapte semne de bază, I, V, X, L, C, D și M, erau de fapt litere folosite ca numere, nu poziții într-un șir.
Ce înseamnă asta? Că valoarea unei cifre nu depindea de locul ei. Scriai semnele unul lângă altul și pur și simplu le adunai, așa cum aduni IV (4) sau XII (12).
Într-un sistem ca al nostru, poziția schimbă totul. Cifra 2 din numărul 20 valorează cu totul altceva decât 2 din 2. Aici zeroul devine vital, el ține locul gol și ne spune că nu există unități. La romani, locul gol nu trebuia marcat cu nimic, fiindcă „nimicul” nu era o cantitate pe care s-o notezi, ci doar absența numărului.
Cum se descurcau romanii fără cifra zero
Fără zero scris, romanii calculau de minune pe abac, un fel de socotitoare cu bile care aluneca pe șanțuri sau pe sârme. Acolo unde noi am pune un zero, ei lăsau pur și simplu o coloană goală, iar locul liber însemna de la sine „nicio valoare aici”.
Socotelile grele, cele de comerț sau de impozite, erau treaba unor oameni specializați, nu se făceau pe foaie cum facem noi azi. Abacul era rapid și precis, așa că lipsa unui semn scris pentru zero nu îi încurca deloc.
Iar pentru ideea de „nimic” aveau totuși un cuvânt, latinescul nulla, adică „niciunul”. Doar că rămânea un cuvânt, nu o cifră cu care să faci operații.
De unde a apărut de fapt zeroul în matematică
Zeroul ca număr adevărat, cu valoare proprie, s-a născut în India. Prin anii 500-600 d.Hr., matematicienii indieni au început să îl trateze ca pe o cifră de sine stătătoare, nu doar ca pe un loc gol.
Unul dintre primii care a pus regulile pe hârtie a fost Brahmagupta. În lucrarea sa din anul 628, el a explicat negru pe alb cum se calculează cu zero, de pildă că un număr scăzut din el însuși dă zero. Cuvântul indian era sunya, adică „gol”.
De acolo, ideea a trecut la învățații din lumea arabă, care au transformat sunya în sifr. Din acest cuvânt vin deopotrivă „zero” și „cifră”. Tocmai de aceea numerele cu care socotim astăzi, de la 0 la 9, se numesc indo-arabe.
Cum a ajuns zeroul în Europa și de ce a contat atât de mult
În Europa, zeroul a întârziat să apară până în Evul Mediu. Marele pas l-a făcut italianul Leonardo din Pisa, cunoscut drept Fibonacci, prin cartea sa Liber Abaci din 1202, unde a arătat cât de ușor se înmulțește și se împarte cu noul sistem.
Adoptarea a fost lentă și plină de suspiciuni. În Florența, de exemplu, o hotărâre din 1299 a interzis cifrele arabe în registrele oficiale, de teamă că un zero era prea ușor de falsificat.
Privind înapoi, miza era uriașă. Fără zero nu am avea matematica modernă, calculatoarele sau sistemul binar de unu și zero pe care funcționează orice telefon din buzunarul tău.
Ce să reții despre povestea zeroului
Dacă vrei să ții minte doar esențialul, iată firul poveștii în patru puncte.
- Romanii nu aveau zero fiindcă sistemul lor de litere-numere nu îl cerea
- Zeroul s-a născut în India, prin anii 500-600 d.Hr., explicat de Brahmagupta în 628
- Arabii l-au răspândit, iar cuvântul „cifră” vine de la sifr
- În Europa a ajuns abia după 1200, prin cartea lui Fibonacci
E uimitor cum un semn atât de mic a putut lipsi tocmai dintr-o civilizație care a cucerit lumea. Romanii foloseau cifre romane fără niciun simbol pentru zero, iar acest concept ne-a venit mult mai târziu, pe drumul lung dinspre matematica indiană și cea arabă.
Tu știai că zeroul e o invenție atât de recentă? Spune-ne în comentarii ce curiozitate istorică te-a surprins cel mai tare.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.