La gura sobei, bunicile spuneau că Sânzienele aduceau noroc, dar vai de cine le supăra. Le știai pe amândouă fețele? Pentru că aceste zâne ale verii nu erau doar blânde și darnice. Aveau și o parte întunecată, gata să pedepsească pe oricine le nesocotea.
În noaptea de 23 spre 24 iunie, când vara e în floare, se credea că ele coboară pe pământ. Binecuvântau câmpurile și oamenii, dar tot atunci puteau să se mânie crunt. E o poveste veche, în care binele și răul stau una lângă alta.
Cine sunt Sânzienele, zânele bune de la miezul verii
Sânzienele sunt zâne bune din folclorul românesc, sărbătorite în noaptea de 23 spre 24 iunie. Atunci, după credință, ele umblă pe pământ și binecuvântează recoltele, animalele și oamenii cu rod și sănătate.
Numele lor vine de la florile galbene de sânziană, culese exact în această perioadă. Mulți folcloriști, printre care Romulus Vulcănescu, leagă cuvântul de latinescul Sancta Diana, zeița romană a lunii și a vânătorii. De aici și legătura cu noaptea și cu puterea feminină asupra rodului.
Miezul verii era socotit momentul lor de putere maximă, fiindcă atunci natura dă cel mai mult. Erau văzute și ca ocrotitoare ale fetelor, ale dragostei și ale măritișului. În Muntenia și în sud li se mai spune Drăgaica, iar târgul Drăgaicăi de la Buzău, ținut și azi în jurul datei de 24 iunie, păstrează vie această sărbătoare.
Fața luminoasă. Ce dăruiau Sânzienele celor cuminți
Cine le cinstea avea numai de câștigat. Celor cuminți, sânzienele zâne ale verii le aduceau noroc, sănătate, recolte bogate și spor în casă, fiind socotite dătătoare de rod și de vindecare.
Florile culese în noaptea sărbătorii, dis-de-dimineață, când roua e încă pe ele, erau folosite ca leac. Femeile strângeau sunătoare, cimbrișor și pelin, fiindcă atunci puterea lor tămăduitoare e cea mai mare. Și chiar are temei, sunătoarea culeasă în iunie are cea mai bogată concentrație de substanțe folosite din vechime pentru arsuri și răni.
Din florile galbene se împleteau cununi, puse pe casă, la poartă și la fântână, pentru ferire de rele. Fetele, la rândul lor, puneau flori sub pernă ca să-și viseze ursitul. Aruncau apoi coronițele pe acoperiș, dacă rămâneau sus, era semn de noroc, dacă alunecau, prevesteau necaz.
Fața întunecată. Când Sânzienele se transformă în zâne răzbunătoare
Aici povestea se întunecă. Pe cei care le supărau, munceau de ziua lor sau le călcau locurile de joc, se credea că Sânzienele îi pedepsesc fără milă, cu boală, schilodire sau minți rătăcite.
Ce le mânia cel mai tare? Lucrul de sărbătoare, hula și scăldatul nepermis. Cine adormea sub un copac sau cosea la câmp în noaptea aceea risca, după credință, să fie ‘luat din Sânziene’.
Pedepsele de care se temeau oamenii mergeau de la pocirea trupului până la pierderea graiului. De aceea se spunea că nu e bine să le rostești numele cu ușurătate. Tăcerea și respectul nopții erau, în sat, cea mai bună pavăză.
Sânziene și Iele. Zâne bune și rele în același folclor românesc
În mitologia populară, Sânzienele și Ielele se confundă adesea. Ambele sunt zâne care joacă în horă noaptea și au putere asupra naturii și a oamenilor, de unde și ideea de zâne bune și rele în același timp.
Asemănările sunt multe. Și unele, și altele dansează în cerc, iar locul unde au jucat, numit ‘vatra Ielelor’, rămânea cu iarba arsă și era ocolit de toți. Boala dată de ele se vindeca, în credință, prin dansul Călușului.
Bătrânii făceau însă o deosebire limpede. În iele mitologie întâlnim mai ales zâne care pedepsesc, pe când Sânzienele sunt mai degrabă binevoitoare. Cum arată culegerile lui Tudor Pamfile și ale lui Simion Florea Marian, suprapunerea totală apare mai mult în zonele de sud, nu peste tot.
Ce le îmbuna și ce le mânia pe Sânziene
Secretul era simplu, respecți ziua, ai parte de bine. Sânzienele erau îmbunate prin cinstirea sărbătorii, prin culesul florilor și prin câteva gesturi mărunte de respect.
Gospodinele nu munceau la câmp, nu coseau și nu spălau rufe de ziua lor. Strângeau în schimb plante de leac și împleteau cununi, ca să atragă bunăvoința zânelor. Le supărau, dimpotrivă, lucrul de sărbătoare, batjocura și nesocotirea liniștii nopții.
Multe dintre aceste obiceiuri se păstrează și azi prin sate. Cununa pusă la poartă și florile aruncate pe casă nu s-au pierdut, ci trec mai departe, din bunică în nepoată.
Ține minte tradiția Sânzienelor
Dacă vrei să duci mai departe acest obicei, iată ce contează cu adevărat.
- Sărbătoarea cade în noaptea de 23 spre 24 iunie, legată în calendarul ortodox de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
- Florile galbene de sânziană se culeg în această noapte, pentru noroc și leac.
- Cununile se pun la casă, la poartă și la fântână, pentru ferire de rele.
- De ziua lor nu se muncea, ca să nu superi zânele.
- Sânzienele sunt, în același timp, zâne bune și răzbunătoare.
Frumusețea acestei credințe stă tocmai în echilibrul ei. Sânzienele aduceau noroc, dar vai de cine le supăra, le știai pe amândouă fețele tocmai pentru că strămoșii noștri știau că binele vine cu respect, nu de la sine.
Așa că, la anul, pe 23 iunie, poți să culegi o mână de flori galbene și să le pui la poartă. Nu costă nimic, iar o frântură de poveste veche, din folclor românesc, rămâne vie încă o vară.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.