Mai ții minte hora din satul tău? Praful ridicat de pașii feciorilor, mirosul de sânziene proaspăt culese și vioara care chema tot satul la joc. Hora de Sânziene din mijlocul satului, acolo se legau dragostele și nunțile, era cea mai așteptată zi din mijlocul verii.
Pe 24 iunie, după ce se potolea arșița, satul întreg lăsa treburile și pornea spre centru. Era ziua când tinerii se priveau pe furiș, iar bătrânii zâmbeau, fiindcă știau că de aici încep poveștile de o viață.
Hora de Sânziene, inima petrecerii din mijlocul satului
Sânzienele cad mereu pe 24 iunie, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și aproape de cea mai lungă zi din an. În sudul țării sărbătoarea se numește Drăgaica, după jocul fetelor îmbrăcate în alb care colindau hotarul.
Abia după ce trecea alaiul Drăgaicei se încingea hora cea mare. Nu se făcea oriunde, ci în vatra satului, lângă biserică sau la răscrucea ulițelor, pe locul bătătorit pe care toți îl știau drept „locul de horă”.
Acolo era inima comunității. Un loc al tuturor, de la copilul agățat de fusta mamei până la moșul sprijinit în baston, venit doar să mai vadă o dată tinerețea jucând.
Cum se aduna lumea la hora din sat
Pregătirile începeau din ladă. Femeile scoteau iile apretate, păstrate cu grijă peste an, și le netezeau de cu seară. Costumul popular nu era o alegere, era datina.
Fetele veneau cu mărgele la gât și cu flori galbene de sânziene prinse în păr și la brâu, fiindcă se credea că aduc noroc la măritiș. Feciorii își puneau cămașa albă și pălăria împodobită, semn că sunt gata de joc.
Lăutarii se așezau la margine, cu vioara și cobza pe genunchi. O zdrăngăneală scurtă de strune, un semn din cap, și hora pornea. Atunci se umplea ulița de lume.
De ce hora era locul unde se legau dragostele
Hora era singurul loc unde un tânăr și o fată se puteau cunoaște și atinge în public, sub ochii întregului sat. Aici se vorbeau privirile pe care acasă nimeni nu le-ar fi îngăduit.
Fetele de măritat stăteau la vedere, în primul rând al cercului. Felul în care un fecior se apropia și o prindea de mână spunea totul. Dacă o chema des la joc, tot satul pricepea încotro bate.
Părinții urmăreau de pe margine și puneau la cale ce avea să urmeze. Multe pețituri porneau chiar de la hora de vară. Nunțile, însă, se făceau toamnă, după ce se strângea recolta, ca să fie belșug pe masă.
Așa se legau familiile între ele, dintr-o privire furată la joc.
Muzica și jocurile care țineau satul în picioare
La hora de Sânziene se jucau hore mari, prinse în cerc de mâini, dar și sârbe iuți ori învârtite pentru perechi. Dansatorii se mișcau spre dreapta, cu pași laterali, iar ritmul se întețea spre final, până rămâneau toți fără suflare.
Vioara ducea melodia, cobza ținea ritmul, iar mai târziu s-au adăugat țambalul și acordeonul. Printre jocuri se aruncau strigături hazlii, care stârneau hohote și mai dădeau curaj feciorilor sfioși.
Se aduceau și bucate de sezon, plăcinte, brânză proaspătă, ceapă verde, iar bărbații aveau țuică și vin la îndemână. Hora ținea satul unit și arăta limpede cine e harnic, cine e cuviincios și cine e gata de însurătoare.
Ce să reții despre hora de Sânziene
Înainte de toate, hora era o rânduială a satului, nu doar o petrecere. Iată esența ei:
- Se ținea pe 24 iunie, după jocul Drăgaicei
- Locul era mereu mijlocul satului, lângă biserică sau la răscruce
- Era prilej de voie bună, de cunoștințe și de pețit
- Tinerii se alegeau aici, iar nunțile se puneau la cale toamnă
- Costumele populare și sânzienele în păr făceau farmecul zilei
Hora de Sânziene din mijlocul satului, acolo se legau dragostele și nunțile, rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri ale satului românesc. Era ziua în care muzica, florile galbene și voia bună aduceau oamenii laolaltă, an de an.
Astăzi tradiția se reaprinde prin festivaluri și șezători, din Maramureș până în Mărginimea Sibiului. Tu mai ții minte hora din satul tău? Povestește-ne în comentarii cum era și cine se prindea primul în joc.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.