Mai țineți minte cum spuneau bunicile, când se apropia 24 iunie, că în ziua aceea nu pui mâna pe sapă nici dacă te plătește cineva cu aur? Așa era pe vremuri. Luatul din Sânziene, ce se credea că pățeau cei care lucrau în ziua asta, era una dintre cele mai mari spaime ale satului românesc de altădată.
Și nu era vorbă în vânt. Bătrânii povesteau cazuri pe care le văzuseră cu ochii lor, oameni întorși de la câmp pociți și fără leac. Hai să depănăm împreună poveștile acestea vechi, așa cum se spuneau ele la gura sobei.
Ce înseamnă „luatul din Sânziene” în credința veche
Era socotită o pedeapsă trimisă de iele asupra celor care nu cinsteau sărbătoarea de 24 iunie. Se credea că ielele, numite în multe zone chiar Sânziene, pedepseau prin boală și pocire pe oricine le supăra muncind în ziua lor.
Numele vine, după cercetători, din latinescul Sancta Diana, zeița romană a lunii și a pădurilor. În Moldova și Bucovina se zice Sânziene, iar în sudul țării, Drăgaică. Etnografi precum Simion Florea Marian și Tudor Pamfile au consemnat aceste credințe pe larg.
De ce tocmai 24 iunie? Pentru că pică la doar câteva zile după solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an. Lumina și natura erau atunci în putere maximă, iar oamenii simțeau că hotarul dintre lumea lor și cea a zânelor se subția primejdios.
Ce se credea că pățeau cei luați din iele
Pocirea feței era pedeapsa cea mai temută. Se zicea că omul luat din iele se trezea cu gura strâmbă, cu mâna sau piciorul înțepenit, ori cuprins de o tristețe și o slăbiciune pe care niciun doctor nu le putea alunga.
Mai erau și bolile fără nume. Amorțeli bruște, dureri în oase apărute peste noapte, surzenie sau muțenie venite din senin. Toate intrau la „luatul din picioare”, semn că ielele își făcuseră lucrarea.
Cele mai multe povești spuneau despre oameni plecați la cosit în zori, prin roua de Sânziene. Acolo, în ceața dimineții, se credea că dăduseră peste locul unde jucaseră ielele.
De ce nu aveai voie să lucrezi de Sânziene
Interdicția venea din respect pentru o zi închinată zânelor. Orice muncă grea, mai cu seamă la câmp, cu pământul sau cu apa, le supăra pe iele și atrăgea pedeapsa.
Cositul fânului și spălatul rufelor erau socotite printre cele mai primejdioase îndeletniciri în acea zi. Se credea că ielele dansau în zori prin poieni ascunse, iar pământul pe care călcaseră rămânea pârjolit, cu iarba uscată în cerc.
Cei mai feriți trebuiau să fie femeile însărcinate, lăuzele și copiii mici. Iar peste toate se așeza și sărbătoarea creștină a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, care întărea îndemnul de a sta în casă și a ține ziua.
Cum se ferea lumea de Sânziene
Apărarea se făcea prin gesturi simple, repetate an de an. Cel mai cunoscut obicei păstrat până azi în Bucovina și Maramureș este cununa de flori galbene aruncată pe acoperiș.
Iată cum se ținea ziua, după datina veche:
- Florile galbene de sânziene se culegeau în zorii zilei de 24 iunie, înainte de răsărit.
- Din ele se împleteau cununi puse la porți, la ferestre, în grajduri și pe coarnele vitelor.
- Pelinul și usturoiul se purtau la brâu sau se țineau în casă, ca pază împotriva relelor.
- Fetele își puneau câteva fire de sânziene sub pernă, ca să-și viseze ursitul.
Cununa aruncată pe casă avea și rol de prevestire. Dacă rămânea agățată, anul aducea noroc și sănătate; dacă aluneca, era semn că nu e bine.
Ce „leacuri” populare se făceau pentru cei luați
Când cineva era socotit luat din iele, satul nu stătea cu mâinile în sân. Cel mai răspândit leac era jocul Călușarilor, cetele de bărbați care „descântau” și jucau bolnavul ca să-l dezlege.
Femeile pricepute rosteau descântece „de iele”, iar bolnavul era scăldat cu apă în care fierseseră sânziene, pelin și busuioc, plante culese chiar în acea dimineață. Uneori, omul era dus înapoi la locul unde se credea că fusese luat, pentru „dezlegare”.
Trebuie spus limpede, toate acestea țin de folclor și de credința populară, nu de medicină. Le privim azi ca pe o moștenire frumoasă, nu ca pe sfaturi de sănătate.
Reține esențialul despre credința de Sânziene
Pe scurt, iată ce merită să ții minte despre această zi și despre credințele legate de ea:
- 24 iunie era ziua în care se credea că nu ai voie să muncești.
- Pedeapsa temută era „luatul din iele”, adică pocirea sau boala fără leac.
- Florile galbene de sânziene, pelinul și usturoiul slujeau drept apărare.
- Leacurile însemnau descântece, scăldători cu plante și jocul Călușarilor.
- Totul ține de tradiție și folclor, nu de fapte medicale dovedite.
Așa se țesea, din frică și din credință, întreaga poveste a acestei zile. Luatul din Sânziene, ce se credea că pățeau cei care lucrau în ziua asta, ne arată cât de mult prețuiau strămoșii noștri legătura cu natura și cu sărbătorile ei.
Poate că noi nu mai credem în iele și în pocirea din rouă. Dar a pune o cunună de flori galbene la fereastră, în dimineața de Sânziene, rămâne un gest cald prin care ținem vie amintirea satului de odinioară.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.