Există o noapte de vară despre care bătrânii vorbeau în șoaptă, cu un fel de sfială caldă în glas. Se spune că în noaptea de Sânziene „se deschid cerurile”, iar tu, când auzi asta, te oprești o clipă și te întrebi dacă nu cumva e ceva adevărat. E noaptea de 23 spre 24 iunie, cea mai scurtă din an, când vara e în floare și aerul miroase a fân cosit.
Nu e o dogmă, nu e ceva scris în vreo carte sfântă. E o credință veche, păstrată din gură în gură, care spune ceva frumos despre noi și despre nevoia noastră de a crede în minuni mici.
Ce înseamnă, de fapt, credința că „se deschid cerurile” de Sânziene
Bătrânii spuneau că, pentru câteva clipe în miezul nopții, cerul se deschide ca o poartă de lumină, iar rugăciunea rostită atunci ajunge direct la Dumnezeu și e ascultată. Era socotită una dintre cele mai sfinte nopți ale verii.
De ce tocmai această noapte? Pentru că se află la mijlocul verii, la solstițiu, când ziua are aproape 15 ore și jumătate de lumină, iar noaptea e cea mai scurtă. Oamenii simțeau că natura e la putere maximă, plină de rod și de viață.
Credința aceasta se împletește firesc cu cea creștină. Aceeași noapte care vorbește despre „cerurile deschise” în folclor pregătește o sărbătoare mare a Bisericii.
De ce noaptea de 23 iunie e legată de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Pe 24 iunie, calendarul ortodox prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, unul dintre puținii sfinți a căror naștere e cinstită, alături de Maica Domnului. Nu întâmplător sărbătoarea populară a Sânzienelor cade exact atunci.
Numele „Sânziene” vine, după cum arată etnografii, din latinescul Sancta Diana, peste care s-a așezat cu timpul cinstirea creștină. În sudul țării, aceeași zi se numește Drăgaica.
Așa se face că momentul cel mai luminos al anului, miezul verii, a ajuns să poarte și o sărbătoare a Bisericii, și una a satului. Două lumi care se ating într-o singură noapte.
Ce credeau oamenii că se întâmplă când cerurile se deschid
Se credea că, în clipa deschiderii, orice rugăciune curată e ascultată, iar cei norocoși puteau zări o lumină printre nori sau o stea căzătoare, ca semn. Oamenii se rugau pentru sănătate, pentru un rod bogat și pentru cei dragi.
Tot atunci se spunea că apele stau pe loc, că animalele ar putea grăi și că hotarul dintre lumea văzută și cea nevăzută se subțiază. Sunt povești culese de etnografi precum Simion Florea Marian, în „Sărbătorile la români”, spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
Nu trebuie luate ca adevăruri dovedite. Sunt frânturi de suflet românesc, păstrate cu grijă.
Ce făceau oamenii în noaptea de Sânziene
În noaptea de Sânziene, oamenii nu dormeau adânc. Vegheau, se rugau în familie și ieșeau în prag să privească cerul, cu speranța că vor prinde clipa deschiderii.
Femeile și fetele culegeau flori de sânziene, plante mărunte cu flori galben-aurii și miros dulce de miere, dimineața devreme, cât încă aveau rouă pe ele. Din ele împleteau coronițe.
Coronița se arunca pe acoperiș: dacă rămânea agățată, era semn de noroc și viață lungă; dacă aluneca, nu era bine. Fetele puneau câteva fire sub pernă, ca să-și viseze ursitul. Pe dealuri se aprindeau focuri, peste care tinerii săreau pentru sănătate.
Tu crezi că se deschid cerurile? O credință care merită păstrată
Dincolo de orice dovadă, credința aceasta vorbește despre nevoia omului de speranță și de o clipă de apropiere de cele sfinte. A o păstra înseamnă a păstra o frântură din frumusețea sufletului nostru.
Poți s-o trăiești simplu chiar tu, în noaptea aceasta. Câteva fire de sânziene la fereastră, o rugăciune scurtă rostită din inimă înainte de miezul nopții și o clipă de liniște, în loc de grabă.
Nu costă nimic și liniștește sufletul.
Reține frumusețea acestei nopți
Iată câteva gesturi simple prin care poți cinsti această noapte, fie că o vezi ca pe o minune, fie ca pe o poveste frumoasă:
- Noaptea de 23 spre 24 iunie, când se spune că „se deschid cerurile”
- O rugăciune scurtă, din inimă, rostită înainte de miezul nopții
- Câteva fire de sânziene la fereastră, ca semn de cinstire
- O clipă de liniște și privit cerul, în loc de grabă
Tradițiile acestea nu cer să le dovedești, ci doar să le simți. Fie că vezi în ele o minune, fie doar o poveste frumoasă a bunicilor, ele ne leagă de cei care au fost înaintea noastră și ne dau o seară de pace în mijlocul verii.
Iar acum rămâne întrebarea pentru tine. Se spune că în noaptea de Sânziene „se deschid cerurile”. Tu crezi în asta? Spune-ne în comentarii dacă vei pune și tu câteva fire de sânziene la fereastră anul acesta.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.