În noaptea de 23 spre 24 iunie, bunicii spuneau că pământul se umple de zâne. Despre ele se zicea că vin în liniște, cântă pe câmp și pleacă în zori. Iar întrebarea de ce Sânzienele „umblă” mereu în număr fără soț, detaliul pe care puțini îl mai știu, are un răspuns vechi de sute de ani.
Nu e o întâmplare și nici o invenție de poveste. E o regulă pe care țăranul român o respecta cu sfințenie, fiindcă atingea ceva mult mai adânc decât o simplă superstiție.
Cine sunt Sânzienele în mitologia populară
Sânzienele sunt zâne bune din folclorul nostru, închipuite ca fete tinere și frumoase care coboară pe pământ în miezul verii. Aduc rod, sănătate și noroc celor care le cinstesc obiceiurile.
Numele lor vine, cel mai probabil, din latinescul Sancta Diana, zeița pădurilor și a lunii, peste care alți cercetători așază varianta Sanctus Dies Iohannis. De aici și suprapunerea cu solstițiul de vară, când ziua e cea mai lungă din an.
Aici trebuie făcută o lămurire. Pe 24 iunie, Biserica prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Zânele, cetele și descântecele nu fac parte din învățătura bisericească, ci sunt un strat vechi, precreștin, așezat peste sărbătoare.
De ce apar Sânzienele mereu în număr fără soț
Iată miezul legendei. În credința populară, Sânzienele se arată întotdeauna în cete impare, de trei, șapte sau nouă, niciodată cu soț. Numărul fără soț era socotit număr „viu”, neîncheiat, plin de putere.
Pentru țăranul român, imparul era legat de viață și de noroc, iar parul, dimpotrivă, de moarte și de lumea celor adormiți. De aceea, florile dintr-un buchet de leac, lumânările sau colacii de pomană se păstrau adesea în număr fără soț, „ca lucrul să nu se sfârșească”.
Cifrele trei, șapte și nouă revin peste tot în descântece și leacuri băbești. Erau socotite numere cu putere, capabile să lege și să dezlege.
Și aici e detaliul aproape uitat. Ceata zânelor trebuia să rămână mereu impară, fiindcă altfel se „rupea” hora. Un singur pereche în plus, iar puterea jocului s-ar fi pierdut.
Cum cântă și joacă Sânzienele pe câmp
Se spune că zânele se prind în horă pe pajiști și poieni și cântă până în zori. Cântecul lor era socotit semn bun pentru holde și pentru fetele de măritat.
Umblau mai ales pe lanuri, la margini de pădure și pe lângă izvoare, acolo unde crește sânziana galbenă (Galium verum), planta cu același nume. De aceea oamenii evitau să iasă singuri în acea noapte, ca să nu calce locul jocului.
Semnele lăsate de Sânziene în iarbă
Urma cea mai cunoscută este cercul de iarbă culcată, găsit dimineața pe pajiște. Țăranii îl ocoleau, crezând că pasul greșit aduce boală sau pocire.
În realitate, aceste cercuri au o explicație firească. Sunt inelele de ciuperci, formate de miceliul care crește în cerc și lasă iarba mai verde sau mai uscată. Folclorul a citit acest fenomen ca pe dovada horei nocturne, la fel ca în legendele celtice și germanice.
Obiceiuri și credințe legate de noaptea de Sânziene
Fetele culegeau flori galbene înainte de răsărit și împleteau cununi. Le aruncau apoi pe acoperiș, iar dacă rămâneau agățate, era semn de noroc și recoltă bună.
Cununile se puneau la poartă și la fereastră, pentru ferire de rele. Iar florile de sânziene intrau în multe leacuri băbești, fiindcă se credea că plantele culese în această noapte au putere maximă. Lucrul are și un sâmbure de adevăr, căci la solstițiu multe plante medicinale ating vârful de uleiuri esențiale.
Etnografi precum Simion Florea Marian și Tudor Pamfile au cules astfel de credințe, care diferă mult de la o zonă la alta. În Muntenia și Oltenia, de pildă, sărbătoarea se numește Drăgaica.
Ce să reții din legenda Sânzienelor
Iată, pe scurt, lucrurile esențiale pe care le păstrează legenda Sânzienelor:
- Apar mereu în cete impare, de trei, șapte sau nouă, niciodată cu soț
- Cântă și joacă pe câmp toată noaptea de 23 spre 24 iunie
- Lasă în urmă cercuri de iarbă culcată, ocolite de oameni
- Folclorul vechi se suprapune peste sărbătoarea creștină, fără să se confunde
Legendele acestea nu sunt simple basme spuse seară la gura sobei. Ele păstrează felul în care strămoșii noștri înțelegeau lumea, cu numerele ei cu noroc și cu zânele care veghează câmpul.
Așa se lămurește, de fapt, de ce Sânzienele „umblă” mereu în număr fără soț, detaliul pe care puțini îl mai știu astăzi. E o frântură de înțelepciune veche, pe care merită să o ducem mai departe, măcar din respect pentru cei care ne-au lăsat-o moștenire.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.