Prăjitură cu cremă de vanilie, bezea și glazură de ciocolată. Un deliciu!

Prajitura cu crema de vanilie, bezea si glazura de ciocolata este delicioasa. Acest desert de casa, usor de preparat, se topeste in gura. As putea manca in fiecare zi aceasta prajitura.

Ingrediente pentru blat:

  • 4 oua, 4 linguri zahar
  • 5 linguri faina de grau, 2 linguri apa
  • 50 ml ulei de floarea soarelui, 1 lingura cacao
  • 1 pliculet praf de copt, 250 ml cafea

Ingrediente pentru crema de vanilie:

  • 4 galbenusuri, 1 lingura zahar
  • 300 ml lapte, 5 linguri faina
  • 100 gr margarina, 3 linguri zahar pudra
  • 2 plicuri zahar vanilat

Ingrediente pentru bezea:

  • 4 albusuri, 7 linguri zahar
  • 4 linguri apa

Ingrediente pentru glazura:

  • 100 gr ciocolata
  • 3 linguri ulei

Mod de preparare:

Bate galbenusurile cu zaharul pana se albesc la culoare, apoi adauga apa, uleiul, faina, praful de copt si cacaoa. Amesteca totul foarte bine.

Bate albusurile separat, apoi adauga-le in bolul cu galbenusuri. Combina bine toate ingredientele.

Preincalzeste cuptorul la 200 de grade. Toarna aluatul intr-o tava dreptungiulara (30 x 20 cm) tapetata cu hartie de copt. Baga aluatul in cuptor.

Redu temperatura la 180 grade. Poti face testul cu scobitoarea pentru a verifica daca blatul este copt inainte de a-l scoate din cuptor. Lasa blatul sa se raceasca, apoi taie-l in doua, pe orizontala.

Pentru a prepara crema, amesteca galbenusurile de ou, zaharul, zaharul vanilat si faina. Toarna apoi 100 ml lapte. Amesteca bine. Laptele ramas pune-l la fiert. Cand incepe sa fiarba adauga amestecul de galbenusuri.

Amesteca pana obtii o budinca groasa. Ia budinca de pe foc si las-o sa se raceasca. Bate margarina cu zaharul pudra, apoi adauga treptat budinca racita si amesteca.

Toarna 125 ml cafea peste primul blat, apoi pune toata crema deasupra. Ar fi bine sa lasi putin cafeaua sa se absoarba inainte de a adauga crema. Acopera crema cu cel de-al doilea blat si toarna cafeaua ramasa.

Bate albusurile de ou spuma. Amesteca apa si zaharul intr-o cratita. Pune amestecul pe foc, sa fiarba. Cand da in clocot, mai lasa-l sa fiarba 2 minute, apoi toarna-l repede in bolul cu albusuri batute. Bate cu mixerul la cea mai mare viteza.

Toarna crema peste cel de-al doilea blat si pune prajitura la frigider pentru cateva minute.

Rupe ciocolata in bucatele. Toarna uleiul peste ea si bag-o in cuptorul cu microunde pentru 15 secunde pentru a se topi. Toarna glazura peste prajitura. Intinde-o uniform.

Pune prajitura la frigider pentru cateva ore, apoi tai-o in felii cu un cutit ascutit si serveste-o impreuna cu cei dragi. Pofta buna si spor la gatit!