Trebuie sa va zic de la inceput ca trebuie sa aveti putin timp la dispozitie pentru a-l pregati – nu este dificil. Dar, eu zic ca merita tot efortul pentru ca este foarte bun si o sa va bucurati familia cu o prajitura delicioasa facuta in casa.
Ingrediente necesare pentru crema:
- 250 gr de unt, 500 ml de lapte
- 100 gr de zahar, 2 linguri de faina
- 2 linguri de amidon din cartofi
- esenta de vanilie
Pentru stratul de mac:
- 150 gr de mac – cam 1 cana
- 3 albusuri
- 100 gr de zahar
Ingrediente pentru blat:
- 1 ou intreg, 650 gr de faina
- 3 galbenusuri
- 150 gr de zahar, 250 gr de unt
- 200 ml de smantana nefermentata
- 1 lingura de amoniac alimentar
- 100 grame de ciocolata pentru topping
Mod de preparare:
Incepeti prin a opari macul cu apa clocotita pentru 10 minute. Acesta se da prin masina de mac sau prin blender. Separat, se bat cele 3 albusuri spuma, cu zaharul si se pune la frigider.
Blatul – se lasa untul pentru 10-20 de minute la temperatura camerei si mai apoi se mixeaza. Separat, 500 gr de faina se amesteca cu amoniacul. Oul intreg + inca 3 galbenusuri se mixeaza cu zaharul si apoi se adauga smantana dulce (nefermentata). Totul se amesteca cu untul si faina.
Din jumatate din compozitie se coc 2 blaturi la 180 gr, timp de 20 de minute – in tava tapetata cu hartie de copt.
Restul de aluat se amesteca cu faina ramasa pana se omogenizeaza iar macul se amesteca impreuna cu albusurile batute spuma. In compozitia de mac puteti adauga si esenta de rom.
Aluatul obtinut prin combinarea aluatului ramas cu cele 150 gr de faina ramase, se imparte in 5. Din fiecare parte de aluat, se intinde o foaie si se pune o parte din compozitia de mac – se formeaza cate 1 rulada si se pun la copt pentru 35 de minute la 180 grade. Se lasa la racit.
Crema – jumatate din cantitatea de lapte se amesteca cu amidonul, zaharul iar cealalta jumatate se amesteca cu faina. Laptele cu faina se pune la foc mic si se fierbe cam 5 minute – se ia de pe foc, se adauga laptele cu amidon si se pune din nou la foc, pana incepe sa fiarba dupa care se ia de pe foc.
Lasati crema sa se raceasca la temperatura camerei si separat mixati untul pana devine mai cremos. Se amesteca cele doua compozitii pentru crema pana se omogenizeaza si de asemenea, puteti adauga si aromele preferate.
Montarea tortului: prima parte de blat – crema – ruladele cu mac (una langa alta, daca nu le-ati copt pe toate odata in aceeasi tava) – crema – blat si inca un strat subtire de crema. Puteti decora dupa bunul plac.
Pofta buna!
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.