Tort cu zmeură, iaurt și nuci – un tort ce trebuie să îl încerci neapărat, cremos și bun

Acesta este tortul vedetă ce trebuie să fie pe masa de sărbători. Este o prajitură rafinată, cremoasă și foarte gustoasă. Urmeaza pașii din rețetă și rezultatul va depăși toate așteptările.

Ingrediente pentru blat:

  • 8 ouă, 8 linguri de zahăr
  • 9 linguri de făină, 6 linguri de nuci măcinate
  • ½ de plic de praf de copt

Ingrediente necesare pentru sirop:

  • 3 linguri de zahăr, 200 ml apă
  • 1 esență de vanilie, suc/sirop de zmeură

Ingrediente pentru crema:

  • 400 gr de zmeură, 2 linguri de zahăr pudră
  • 500 gr iaurt (10% grasime) sau iaurt cu zmeură
  • 500 ml frișcă lichida + 4-5 linguri de zahăr pudră

Pentru decor aveți nevoie de:

  • 300 ml frișcă lichidă
  • 3 linguri de zahăr pudră
  • 100 gr ciocolată alba sau 50 gr ciocolată neagră și 50 gr ciocolată albă

Mod de preparare:

Amestecati cele 400 gr de zmeura (eu am folosit zmeura congelata) cu 2 linguri de zahar pudra – lasati 10 minute si treceti zmeura printr-o sita.

Pregatirea blatului – se bat albusurile spuma cu un praf de sare, treptat se adauga zaharul si se mixeaza pana devine o spuma ferma si zaharul este complet dizolvat. Galbenusurile de ou se adauga unul cate unul si se mixeaza. La final, se adauga faina cernuta cu praful de copt si nucile maruntite. 

Se amesteca pana se obtine un aluat omogen de consistenta aluatului de chec. Compozitia se pune intr-o tava de 26 cm, tapetata cu hartie de copt si se pune in cuptor – se verifica cu o scobitoare daca este gata. Blatul se scoate la racit si se taie in 3 parti egale.

Pregatirea cremei – se amesteca iaurtul cu zaharul pudra, se adauga zmeura (doar piureul, fara suc) si frisca batuta bine. Se amesteca toate ingredientele pana devine o crema ferma si se pune la frigider

Siropul – se amesteca apa cu zaharul si se pune la foc mic timp de 3-4 minute. Se adauga esenta de vanilie si se lasa la racit. In acest sirop se pune si sucul de zmeura.

Montarea tortului – Se pune o parte din blat – se insiropeaza si se adauga o treime din crema – blat insiropat – crema – blat insiropat – crema. Se pune peste noapte sau macar 3-4 ore la frigider si mai apoi se decoreaza cu frisca batuta bine si ciocolata.

Poftă bună!