Via și vinul sunt, de mii de ani, parte din viața și sărbătorile românilor.

Dacă te uiți la dealurile noastre toamnă, înțelegi dintr-o privire un lucru simplu. Via și vinul sunt, de mii de ani, parte din viața și sărbătorile românilor, de la prima cupă de must până la paharul ridicat la nuntă. Nu e casă de la țară unde să nu fi mirosit, măcar o dată, a struguri copți în septembrie.

Și nu e doar băutură pe masă. E o poveste întreagă, ținută minte din bunic în nepot, cu leacuri, cu obiceiuri și cu mâncăruri de suflet.

Via, planta care ne însoțește de mii de ani

Puține plante au stat lângă om atât de mult ca vița de vie. La noi se cultivă de peste trei mii de ani, încă din vremea dacilor, care erau vestiți pentru podgoriile lor.

Se povestește chiar că regele Burebista, sfătuit de marele preot Deceneu, a pus oamenii să taie o parte din vie, ca lumea să nu se mai dea atâta la băutură. Iar de atunci și până azi, drumul vinului nu s-a oprit niciodată.

De aceea aproape fiecare gospodărie avea măcar câțiva butuci lângă casă. Strugurele însemna și hrană, și băutură pentru iarnă, și un strop de sărbătoare la îndemână.

Ce se spunea din bătrâni despre vie și vin

Din bătrâni se spune că vinul roșu, băut cu măsură, „ține inima tânără” și „face sânge bun”. De aceea era dat femeilor după naștere și celor slăbiți de boală, ca să prindă iar putere.

Tot din bătrâni vine și obiceiul cănii de vin fiert cu miere și scorțișoară, băută în serile reci, despre care se spunea că alungă răceala. Iar frunza de viță se punea pe frunte sau pe locuri umflate, ca „să tragă fierbințeala” și durerea.

Strugurele copt era socotit leac pentru putere și pentru voie bună. Toate acestea rămân, firește, credințe vechi, nu rețete de doctor.

Via și vinul la sărbătorile de peste an

La români, vinul nu lipsea de la nicio masă mare. De la culesul din toamnă până la praznicul de Crăciun și de Paște, paharul era mereu la loc de cinste.

Culesul viei aduna tot satul. Se muncea cot la cot, apoi se întindea o petrecere cu must dulce și voie bună. Vinul cel mai bun se ținea deoparte, în butoaie alese, pentru nunți, botezuri și zile mari.

Și mai era un gest pe care bătrânii nu-l uitau. Prima cupă de vin nou se vărsa pe pământ, „pentru cei duși”, ca semn de respect față de înaintași și rugă de belșug.

Sarmalele cu foi de viță, gustul copilăriei

Foile de viță murate nu lipseau din cămara niciunei gospodine. Frunzele se culeg tinere, prin mai, înainte să se întărească, și se pun la murat în saramură, cam o lingură de sare la litrul de apă.

De aici și vorba bunicilor, că „cea mai bună foaie e cea de mai”. Atunci e fragedă și se rulează ușor. Iar sarmăluțele învelite în ea rămân și azi una dintre mâncărurile noastre de suflet.

Ce să nu uiți despre via de la noi

Înainte de a încheia, iată pe scurt lucrurile de ținut minte despre via și vinul de la noi:

• Via e plantă veche, de peste 3000 de ani la noi, legată de casă și de neam.
• Vinul roșu, băut cu măsură, era socotit din bătrâni leac pentru inimă și sânge.
• Frunza pe răni și strugurele copt aveau și ele rostul lor în leacurile vechi.
• Foile se culeg tinere, prin mai, la murat cu o lingură de sare la litru.

Așa se face că via și vinul sunt, de mii de ani, parte din viața și sărbătorile românilor, de la leacurile din bătrâni până la sarmalele de pe masa de sărbătoare. E o moștenire pe care o ducem mai departe fără să ne gândim, pur și simplu fiindcă așa am pomenit.

Voi mai aveți vie în curte? Cum se făcea vinul la voi în familie, în butoi mare sau în damigeană la fereastră? Povestiți-ne, că tare drag ne e să auzim.