Cornurile cu marmelada și ciocolata din aluat foietaj sunt foarte gustoase și ușor de preparat. Folosind aceasta reteta vei reuși sa prepari cele mai parfumate și delicioase cornuri într-un timp foarte scurt.
Ingrediente:
- 1 aluat foietaj (375 gr)
- 75 gr marmelada sau ciocolata
- Zahar pudra
Mod de preparare:
Scoate aluatul foietaj din congelator cu câteva ore înainte, pentru a avea timp sa se dezghete. După ce aluatul foietaj s-a dezghetat, intinde-l pe blatul de lucru.
Înainte de a întinde aluatul, presara pe blatul de lucru puțin zahăr pudra (nu făină, așa cum se face de obicei). Taie aluatul in doua, pe lungime.
Trebuie sa lucrezi rapid cu acest aluat, deoarece zahărul pudra absoarbe rapid umezeala. Cu un cutit ascutit, taie fiecare bucata de aluat in 7 triunghiuri. Separa triunghiurile unul de celălalt, pentru a-ti fi mai ușor sa le rulezi.
Pune cate o lingurita mica (5 grame) de marmelada sau o patratica de ciocolata pe fiecare triunghi. Rulează aluatul de la baza triunghiului pana la varf.
După ce ai rulat aluatul, întoarce capetele cornului astfel incat sa se apropie una de cealalta.
Asaza cornurile din foietaj pe o tava tapetata cu hartie de copt. Lasa spațiu între ele pentru ca în timpul coacerii vor crește.
Înainte de a le baga în cuptor, le poți unge cu ou bătut amestecat cu lapte, dar nu este obligatoriu.
Pune tava pe raftul din mijloc al cuptorului preincalzit la 200 grade (funcția de încălzire sus/jos). Coace cornurile timp de aproximativ 18 minute, pana cand aluatul capătă o culoare aurie. Scoate cornurile din cuptor, imediat după coacere.
După ce cornurile s-au răcit, le poți presara cu zahăr pudra.
Pofta buna și spor la gătit!
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.