Era o zi din miezul verii pe care bunicile o așteptau cu drag. Florile de Sânziene culese de pe câmp se puneau la grindă, „pentru leac și pentru noroc”, și așa rămâneau, atârnate deasupra casei, până la anul. Un buchet uscat, miros dulceag de fâneață și o credință veche, asta ducea cu sine sărbătoarea.
Hai să povestim, ca la poartă cu vecinul, ce se zicea din bătrâni despre florile galbene de Sânziene și de ce aveau loc de cinste sub grindă.
Ce sunt Sânzienele și de ce se culegeau florile tocmai în acea zi
Sânzienele se serbează în fiecare an pe 24 iunie, aproape de cea mai lungă zi din an. Atunci câmpul e în plină floare și plantele sunt cele mai puternice.
Se spunea că în această zi plantele „prind leac”, că au cea mai mare putere de tămăduire din tot anul. De aceea se culegeau exact atunci, nu mai devreme, nu mai târziu.
Numele vine, după unele explicații, din latinescul „Sancta Diana”, zeița pădurilor și a vegetației. În aceeași zi, Biserica prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, așa că la sat sărbătoarea creștină și obiceiul vechi se împletesc. Era socotită, din bătrâni, una dintre cele mai însemnate zile ale verii.
De ce se puneau florile la grindă „pentru leac și pentru noroc”
Florile de Sânziene culese de pe câmp se puneau la grindă fiindcă, din bătrâni, se zicea că ținute deasupra casei aduc sănătate, feresc gospodăria de rele și păstrează norocul peste an. Era un fel de binecuvântare uscată, atârnată la vedere.
„Pentru leac” însemna că buchetele uscate se păstrau peste iarnă, pentru ceaiuri și pentru afumat în casă când se îmbolnăvea cineva. „Pentru noroc” se lega de belșugul gospodăriei, de spor la vite și la bucate.
Buchetele se agățau la grindă, în pod sau sub streașină, în loc uscat și umbros, ca să țină frumos până la Sânzienele următoare.
Cum se culegeau florile după obiceiul din bătrâni
Florile se culegeau dis-de-dimineață, pe rouă, înainte de răsăritul soarelui. Se spunea că atunci au cea mai multă putere, nepârlite încă de arșiță.
Se alegeau de pe câmp, de la marginea pădurii sau de pe islaz, din locuri curate și neumblate. Roua de Sânziene era socotită ea însăși vindecătoare, bună de spălat pe față pentru sănătate și frumusețe. Florile se legau în buchete mici ori se împleteau în cununi rotunde.
Ce flori se foloseau și ce se spunea despre ele
Regina zilei era sânziana galbenă (Galium verum), floarea măruntă cu miros de miere care dă numele sărbătorii. Crește pe fânețe și coline însorite și, din bătrâni, i se spunea ceai bun la rinichi. Alături de ea se adunau și alte flori de câmp de sezon.
Aici e nevoie de băgare de seamă. Sânziana se confundă ușor cu sunătoarea, tot galbenă și înflorită vara, dar o plantă cu totul diferită. Adevărata sânziană are flori mărunte, pufoase, strânse în buchețele, și acel miros dulceag care se simte mai tare după cosit.
Credințe și obiceiuri de Sânziene legate de flori
De Sânziene, fetele își puneau cununi pe cap sau le aruncau pe acoperiș, ca să afle dacă se mărită în acel an. Dacă cununa rămânea agățată, era semn de noroc și viață lungă; dacă aluneca, se zicea că nu e bine.
Multe fete puneau o cunună sub pernă, în noaptea de Sânziene, ca să-și viseze ursitul. Nu degeaba i se mai zice ziua aceasta și „Valentine’s Day”-ul românesc. Florile uscate se puneau și pe icoane, ori se afumau prin casă și prin grajd, pentru ocrotirea casei și a vitelor.
Ce să reții despre obiceiul florilor de Sânziene
Pe scurt, iată semnele și pașii pe care îi țineau minte gospodarii despre acest obicei vechi:
- Se culeg pe 24 iunie, dimineața pe rouă, înainte de răsărit
- Se aleg flori de câmp din locuri curate, mai ales sânziana galbenă
- Se leagă în buchete și se pun la grindă, deasupra casei
- Se păstrau „pentru leac și pentru noroc”, până la anul
Obiceiurile acestea, consemnate și de etnografi precum Simion Florea Marian în culegerile lui despre sărbătorile românilor, s-au păstrat mai bine în Bucovina, Moldova și Transilvania. Nu erau rețete de doctorie, ci credințe vechi, povestite din bătrâni, care țineau laolaltă casa și anotimpurile.
Iată de ce florile de Sânziene culese de pe câmp se puneau la grindă, „pentru leac și pentru noroc”, și de ce miresmele acelea uscate înseamnă, pentru mulți dintre noi, mirosul copilăriei la bunici. La voi în sat se mai puneau florile de Sânziene la grindă? Povestiți-ne ce ați apucat de la părinți și bunici.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.