Sânzienele nu erau doar bucurie. În unele sate, oamenii își aminteau și de cei duși

În toiul verii, când câmpul e galben de flori și ziua pare că nu se mai termină, sărbătoarea Sânzienelor aduce lumină, voie bună și mirosul cald al ierbii uscate. Dar puțini mai știu astăzi că, pe alocuri, ziua de 24 iunie avea și o altă parte. Fața mai puțin știută a Sânzienelor, ziua în care, în unele sate, se pomeneau și cei duși, completa bucuria verii cu un gând cald către cei plecați dintre noi.

Nu era o tristețe apăsătoare. Era o amintire blândă, împăcată, strecurată printre coronițe de flori și lumânări aprinse în liniște. Hai să vedem de unde vine acest obicei și cum îl poți păstra astăzi.

Ce înseamnă fața de pomenire a Sânzienelor

Sânzienele, ținute pe 24 iunie, erau în anumite zone nu doar o sărbătoare a soarelui și a florilor, ci și un prilej de a-ți aminti de cei adormiți. La miezul verii, satul lega bucuria recoltei ce se apropia de gândul la oamenii care nu mai erau printre cei vii.

De ce tocmai miezul verii? Pentru că această zi cădea aproape de solstițiu, cea mai lungă zi din an. Lumina maximă, natura în plină putere, viața dezlănțuită pe câmp, toate acestea trezeau, prin contrast, gândul la trecere și la cei plecați.

Așa se face că, în mentalitatea țăranului român, lumina verii și amintirea morților nu se băteau cap în cap. Mergeau mână în mână, ca două fețe ale aceleiași zile.

De ce se legau Sânzienele de amintirea celor duși

Credința populară spunea ceva tulburător. În jurul Sânzienelor, când ziua e cea mai lungă, hotarul dintre lumea celor vii și cea a celor adormiți se subția. De aceea, pe alocuri, oamenii simțeau nevoia să-și amintească de morți tocmai în plină vară.

Acesta era un moment de prag, asemănător cu Ajunul Crăciunului sau cu Joimarile. În folclorul din Oltenia și Muntenia e atestată credința că spiritele rătăcesc între Rusalii și Sânziene, ceea ce întărea legătura dintre sărbătoare și gândul la sfârșit.

Trebuie spus clar un lucru. Ziua oficială de pomenire din această parte a anului rămâne, în calendarul ortodox, sâmbăta Moșilor de vară, dinaintea Rusaliilor, nu 24 iunie. Pomenirea de Sânziene era folclor regional, ținut doar în anumite sate, nu o regulă a Bisericii valabilă peste tot. Tocmai de aceea o întâlnești pe alocuri, iar în alte zone deloc.

Obiceiuri de pomenire la Sânziene, din sat în sat

În satele care păstrau obiceiul, totul se făcea discret și cald. Oamenii duceau flori de câmp la morminte, aprindeau o lumânare și rosteau o rugăciune scurtă pentru cei adormiți. Gesturi simple, fără fast, dar pline de respect.

Iată ce cuprindea, de obicei, această amintire blândă:

  • un buchet de flori galbene de sânziene, așezat la cruce;
  • o lumânare aprinsă și o rugăciune rostită în liniște;
  • un colac sau o bucată de mâncare împărțită „de sufletul” celor duși, acolo unde se obișnuia.

Florile galbene de sânziene (Galium verum, numite și drăgaică), culese chiar în dimineața sărbătorii, uneau cele două fețe ale zilei. Se duceau și în casă, la icoane sau la fotografiile celor morți, dar și la mormânt. Erau alegerea firească a sezonului, fiindcă tocmai atunci înfloreau pe câmp.

Etnografi precum Tudor Pamfile și Ion Ghinoiu au consemnat bogăția credințelor legate de această zi, inclusiv dimensiunea ei de prag între lumi.

Cum poți păstra astăzi această tradiție, cu respect

Vrei să readuci la viață acest obicei vechi? E mai simplu decât crezi. În zilele din jurul datei de 24 iunie, fă câțiva pași mărunți, dar plini de înțeles.

  1. Culege sau cumpără un buchet de flori de câmp galbene, de preferat chiar în dimineața sărbătorii.
  2. Du-le la mormântul unei persoane dragi și așază-le la cruce.
  3. Aprinde o lumânare și rostește, în gând, o rugăciune scurtă sau un gând bun.

Copiilor le poți explica simplu că vara, când totul înflorește, ne aducem aminte cu drag și de bunici, și de cei pe care nu i-au apucat. Tratează obiceiul ca pe folclor local, frumos și cald, nu ca pe o dogmă pe care trebuie s-o respecte toată lumea.

Ce să reții despre Sânziene și pomenirea celor duși

Dacă vrei doar esența, ia cu tine aceste câteva idei:

  • Sânzienele se țin în jurul datei de 24 iunie, aproape de solstițiu.
  • În unele sate erau și zi de amintire a celor adormiți, nu doar de bucurie.
  • Gesturile cheie: flori galbene de câmp la cruce, o lumânare, o rugăciune scurtă.
  • E folclor regional, nu o regulă bisericească valabilă peste tot.

Sânzienele rămân, înainte de toate, o sărbătoare a luminii și a vieții. Tocmai de aceea fața lor mai puțin știută, ziua în care, pe alocuri, se pomeneau și cei duși, e atât de frumoasă. Ne arată că bucuria și amintirea pot sta laolaltă, fără tristețe apăsătoare.

Anul acesta, când câmpul se umple de flori galbene, poate iei și tu un buchet pentru cineva drag. E un gest mic, dar care leagă viața de azi de cei care ne-au lăsat moștenire chiar aceste obiceiuri.