Era o vorbă pe care o auzeai în fiecare sat, spusă cu un fel de liniște în glas: „De Sânziene se duce primăvara de tot”. Semnele după care bătrânii știau că-i vară deplină nu erau scrise nicăieri, ci se citeau direct din pământ, din lumină și din ce coace pădurea. Pe 24 iunie, când satul împletea coronițe și le punea la poartă, toți simțeau că s-a închis un capitol al anului.
Bunicii noștri nu aveau nevoie de calendar ca să simtă schimbarea. Le ajungeau un pumn de fragi, mirosul fânului proaspăt cosit și felul în care se schimba câmpul. Hai să vedem ce anume citeau ei în firea din jur.
De ce la Sânziene se duce primăvara de tot
Sânzienele cad pe 24 iunie, la doar trei zile după solstițiul de vară. Atunci ziua atinge aproape 15 ore și jumătate de lumină, vârful întregului an, iar de aici încolo natura intră în toiul verii. După acest hotar, firea pământului se schimbă cu totul.
Plasarea sărbătorii chiar lângă cea mai lungă zi nu e întâmplătoare. Din acest moment zilele încep să scadă pe nesimțite, motiv pentru care bătrânii spuneau că „soarele se întoarce spre iarnă”.
Tocmai de aceea a rămas această zi în mintea oamenilor ca un hotar limpede. Nu mai era vorba de muguri și flori de mai, ci de roade coapte și de munca grea a verii. Primăvara rămânea, definitiv, în urmă.
Fragii copți, primul semn al verii depline
Fragii pârguiți pe la Sânziene erau cel mai sigur semn că vara venise de-a binelea. Ei se coc abia când zilele lungi și căldura statornică au pătruns adânc în pământ, niciodată mai devreme.
Pe deal și la marginea pădurii, fragul copt (Fragaria vesca) se recunoștea ușor. Boaba mică, roșie-aprinsă, se desprindea singură de codiță și răspândea o mireasmă dulce, caldă, pe care n-o uiți. Dacă boaba era încă albicioasă la vârf, mai aveai de așteptat câteva zile.
Odată cu primul pumn de fragi, gospodina știa că primăvara a rămas în urmă. Tot atunci se coceau cireșele timpurii și se înroșeau primele zmeure, semn că firea trecuse pragul.
Fânul cosit și câmpul schimbat la hotarul verii
La hotarul verii, câmpul își schimba complet înfățișarea. Cositul mare începea taman pe la Sânziene, când iarba ajungea la coacere deplină și avea cea mai mare valoare pentru animale, înainte să se usuce și să-și piardă din putere.
Era vremea muncii grele, prinsă bine într-o vorbă veche: „Până la Sânziene, dă-i cu pălărie; de la Sânziene, dă-i cu mâneci”. Verdele crud al lunii mai se preschimba în galben-auriu, iar grâul intra în pârg.
Clăile de fân adunate pe câmp erau semnul cel mai limpede că anotimpul trecuse pragul. Pajiștile pline de flori se răreau, apăreau cicoarea, sunătoarea și sânzienele galbene (Galium verum), iar mirosul ierbii cosite stăpânea tot satul.
Cum citeau bătrânii semnele naturii la trecerea în vară
Bătrânii nu se uitau la o singură dovadă, ci la întregul tablou al firii. Citeau trecerea în vară urmărind mai multe semne deodată: lungimea zilei, coacerea fructelor de pădure, schimbarea ierbii și firea văzduhului.
Văzduhul însuși se schimba, cu zile mai uscate și nopți scurte și calde. Roua bogată din dimineața de Sânziene era socotită semn de belșug, iar lipsa ei, semn de secetă. Dacă ploua, se spunea că nu se mai face fânul bun.
Și păsările și gâzele vorbeau. Greierii se auzeau tot mai tare, licuricii apăreau în serile de iunie, iar privighetorile, care cântaseră intens primăvara, amuțeau spre vară, după ce le ieșeau puii.
Oamenii se bizuiau pe natură, nu pe calendar. Înțelepciunea lor stătea tocmai în a lega laolaltă mai multe semne, fiindcă unul singur putea înșela, dar toate împreună spuneau adevărul.
Reține esențialul despre hotarul Sânzienelor
Iată, pe scurt, semnele după care bătrânii recunoșteau trecerea deplină în vară la Sânziene:
- Sânzienele cad pe 24 iunie, la trei zile după solstițiu, și marchează trecerea deplină în vară.
- Fragii copți din poiană sunt primul și cel mai sigur semn al verii depline.
- Fânul cosit și câmpul îngălbenit arată că primăvara s-a dus de tot.
- Bătrânii citeau anotimpul după mai multe semne deodată, nu după calendar.
Așa s-a păstrat, din om în om, vorba că „De Sânziene se duce primăvara de tot”, iar semnele după care bătrânii știau că-i vară deplină au rămas la fel de adevărate și azi. Fragii tot atunci se coc, fânul tot atunci se adună, iar lumina tot atunci atinge vârful.
Dacă ai răbdare să privești, pădurea și câmpul îți spun singure în ce anotimp ești. E un calendar viu, pe care l-au citit bunicii noștri și pe care îl putem citi și noi, dacă mai ridicăm ochii din grabă spre câmpul care se îngălbenește.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.