Era o vreme când nimeni nu se uita la prognoză. Bunicii noștri citeau cerul, mirosul pământului și neliniștea vitelor, iar când simțeau că vine furtuna cu piatră, treceau la fapte. Cum se fereau bătrânii de grindina verii. Gesturile de Sânziene împotriva furtunilor sunt astăzi o poveste frumoasă despre felul în care satul românesc întâmpina puterea verii.
Hai să le luăm pe rând, așa cum le-ar povesti o bunică la umbra nucului. Toate țin de tradiție și de credință, nu de o protecție garantată, dar spun multe despre cum trăiau oamenii lângă pământ.
De ce începeau furtunile fix de Sânziene și ce credeau bătrânii
La miezul verii se schimbă vremea, și nu e doar o vorbă din bătrâni. În jurul Sânzienelor, pe 24 iunie, aerul fierbinte se ciocnește de fronturile reci și nasc furtunile cu grindină. Datele meteorologice arată limpede că iunie, iulie și august adună cele mai multe căderi de piatră din an.
Bătrânii nu vorbeau despre nori Cumulonimbus. Ei legau vijeliile de mersul soarelui după solstițiu și de sărbătoarea florilor galbene.
Sânzienele se suprapun peste Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, două repere mari ale calendarului popular. De aici încolo, spuneau ei, „se strică vremea”. Grindina nu era socotită o simplă întâmplare, ci o încercare trimisă peste holde, pe care omul o întâmpina cu gesturi rânduite, nu cu brațele încrucișate.
Semnele de vreme rea pe care le citeau bătrânii înainte de furtună
Înainte de orice furtună, cerul „vorbea”. Bătrânii ghiceau vijelia cu piatră după câteva semne sigure, multe dintre ele cu temei real. Cerul căpăta o tentă gălbuie-vânătă spre asfințit, vântul se oprea brusc, iar liniștea grea apăsa peste sat.
Apoi se uitau la animale, fiindcă acelea simt schimbarea de presiune înaintea noastră. Iată semnele după care știau că în câteva ceasuri vine prăpădul:
- rândunelele zburau jos, după insectele coborâte de presiunea scăzută
- vitele mugeau și se foiau, câinii deveneau agitați
- găinile se ascundeau, iar păsările amuțeau dintr-odată
- pământul mirosea puternic, ridicat de aerul umed
Mulți vârstnici pomeneau și durerile de oase ori „presimțirile” dinaintea ploii. Astăzi știm că au legătură cu umiditatea și presiunea, dar pentru ei erau ceasul cel mai de încredere.
Gesturile de ferire de grindină făcute la gospodărie
Când norii cu burta neagră se adunau la apus, gospodăria intra în alertă. Cel mai cunoscut gest de ferire era aruncarea securii sau a toporului în curte, cu tăișul în sus, spre nori. Se credea că fierul ascuțit „taie” și „despică” norul de piatră, întorcându-l din drum.
Pe lângă topor, femeile aprindeau o crenguță de busuioc sfințit de la Bobotează și afumau pe lângă casă, ca să „întoarcă” furtuna. Buruienile de Sânziene, păstrate la icoană sau la grindă, se aruncau pe jar când se auzea tunetul.
În casă se aprindea lumânarea rămasă de la Paște, iar crucile de ceară stăteau la fereastră. Cei vârstnici trăgeau clopotul bisericii, pentru „risipirea norilor”, și stropeau cu apă sfințită prin curte și pe la colțurile casei.
Rugăciunile și cuvintele rostite împotriva furtunilor
Pe timpul vijeliei, gura nu tăcea. Bătrânii rosteau rugăciuni scurte și ziceri moștenite din neam, cel mai des chemându-l pe Sfântul Ilie, socotit stăpânul tunetelor, și pe Sfântul Ioan.
Le cereau să mâne grindina spre păduri, spre ape și spre locurile pustii, departe de holde și de case. Femeile făceau semnul crucii spre nor și spre cele patru zări, apoi ziceau în șoaptă „Tatăl nostru”.
Gesturile și rugăciunea mergeau mână în mână. Nu era magie curată, ci credință creștină împletită cu obiceiul vechi al locului.
Coroana de Sânziene și legătura ei cu protecția casei
Floarea galbenă a verii avea cea mai mare putere. Coroana de Sânziene, împletită în noaptea de 23 spre 24 iunie din flori culese în zori, cu roua pe ele, era aruncată pe acoperiș sau atârnată la streașină tocmai pentru a apăra casa de trăsnet și de grindină.
Cununile se puneau și la poartă, la fântână și la ușa grajdului. Florile rămase mergeau la icoane și în pod, fiindcă se credea că tot ce e cules de Sânziene ține casa sub ocrotire un an întreg. Mănunchiul uscat se păstra peste iarnă și ajungea uneori și în ceaiuri.
Ce să reții din credințele de vreme rea ale bătrânilor
Dincolo de farmecul povestirii, iată esența pe scurt:
- Sânzienele, pe 24 iunie, marcau începutul furtunilor de vară
- semnele clasice erau cerul vânăt, liniștea bruscă și animalele neliniștite
- gesturile de ferire mergeau de la securea cu tăișul spre nori la buruieni arse pe jar și lumânarea de Paște aprinsă
- coroana de Sânziene se atârna la streașină pentru apărarea gospodăriei
- toate rămân folclor și credință, transmise din generație în generație
Frumusețea acestor obiceiuri nu stă în puterea lor de a opri cu adevărat piatra din cer, fiindcă nicio secure și nicio cunună n-a întors vreodată o furtună. Stă în calmul și în ritmul pe care i le dădeau omului în fața unui pericol real pentru recoltă.
Așa se fereau bătrânii de grindina verii, prin gesturile de Sânziene împotriva furtunilor, lăsându-ne o moștenire de povești și credință. Astăzi, viile și grădinile se apără cu plase antigrindină, dar cununa galbenă agățată la streașină rămâne un semn frumos că respectăm rânduiala celor dinaintea noastră.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.