Era o vreme când satul întreg se oprea pe 24 iunie ca să asculte un alai de fete cu cununi galbene pe cap. Mergeau prin uliță, jucau hora pe câmp și cântau de răsuna toată valea. Despre acele zile vreau să vorbim azi, fiindcă Cântecele și strigăturile de Drăgaica. Mai știe cineva vreun vers? este o întrebare pe care tot mai puțini ne-o mai punem.
Bunicile noastre le știau pe de rost. Noi abia dacă mai prindem câte o frântură. Hai să le strângem împreună, cât mai sunt de adunat.
Ce erau cântecele de Drăgaica și de ce răsunau în tot satul
Înainte de orice, un lucru clar. Cântecele de Drăgaica erau melodiile și versurile strigate de fetele din alai pe 24 iunie, de Sânziene, ca să cinstească florile, dragostea și belșugul verii. Nu le-a scris nimeni într-o carte, se învățau din gură în gură.
Sărbătoarea cădea exact la cumpăna dintre înflorire și seceriș. De aceea muzica nu era doar un fundal vesel, ci inima întregului obicei. Fetele se prindeau de mâini, una dintre ele juca rolul Drăgaicei, cu voal și spice de grâu pe ea, iar celelalte cântau în jurul ei.
Prin cântec, alaiul „dăruia” gazdelor spor la holdă și noroc în casă. Așa ajungea bucuria de la o poartă la alta, până se umplea tot satul de glasuri.
Despre ce vorbeau versurile sărbătorii de vară
Versurile de Drăgaica se învârteau mai mereu în jurul a trei lucruri, florile câmpului, dragostea și rodul bogat. Era, dacă vrei, un fel de rugăciune veselă pentru hambare pline, rostită tocmai când grâul dădea în pârg.
Sânzienele galbene erau steaua sărbătorii. Apar în urări scurte, de tipul „Floare galbenă de câmp, dă-mi noroc și sănătate.” Lângă ele veneau gândurile fetei la măritiș și la ursit, fiindcă noaptea de Sânziene era socotită bună pentru aflarea celui drag.
Cele mai multe versuri cereau însă belșug. O frântură cunoscută din folclor sună cam așa:
„Drăgaică, Drăgaică, sai în sus să crească inul, inul, cânepa, secara, să se umple iar cămara.”
Și, fiindcă fetele tinere nu stăteau mereu cuminți, se strecura și câte un vers ștrengăresc, spus cu haz, ca să stârnească râsul feciorilor.
Strigăturile de Sânziene și hazul lor
Strigăturile erau altceva decât cântecul lin. Erau versuri scurte, de două sau patru rânduri, rimate și strigate ritmat peste melodia lăutarilor, ca să înveselească jocul și să tachineze în glumă fetele și flăcăii.
Se prindeau ușor, tocmai fiindcă erau scurte și aveau ritm de horă. O fată arunca o strigătură, alta îi răspundea, iar hora se înfierbânta. Unele aveau tâlc hazliu despre vreun fecior leneș la joc sau despre vreo fată grăbită la măritiș.
Diferența e simplă. Cântecul curgea domol, strigătura sărea iute și jucăușă. Amândouă mergeau mână în mână, una odihnea glasul, cealaltă încingea picioarele.
Cum se transmiteau din generație în generație
Niciun copil nu învăța aceste versuri dintr-o carte. Le prindea de la mamă, de la bunică, de la o vecină mai în vârstă, ascultându-le an de an în alai. Așa au ajuns până la noi, dar în zeci de variante.
Tocmai de aici vine bogăția lor. Fiecare sat avea versurile lui, ușor schimbate, fiindcă fiecare fată mai adăuga sau mai uita câte un rând. Lăutarii satului țineau melodia, fetele mari duceau mai departe cuvintele.
Etnograful Simion Florea Marian a notat pe larg obiceiul în lucrarea „Sărbătorile la români”, iar arhiva Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” păstrează multe astfel de variante. Sunt locuri bune de căutat, dacă vrei versurile așa cum sunau cândva.
Frânturi de versuri pe care merită să le ții minte
Câteva frânturi au rămas vii și azi, mai ales cele despre sânziene și despre fata care își caută ursitul. Le poți rosti chiar tu, în glumă, de ziua sărbătorii, ca să nu se piardă cu totul.
Spune-le copiilor sau nepoților ca pe o joacă. Un „Drăgaică, Drăgaică, sai în sus să crească inul” se învață repede și rămâne minte. Iar o strigătură scurtă de joc, aruncată cu haz la o petrecere de vară, învie pe loc atmosfera de altădată.
Nu trebuie să le știi perfect. Important e să le treci mai departe, fie și pe jumătate.
Ce să reții despre muzica acestei sărbători
Iată, pe scurt, lucrurile esențiale de păstrat în minte despre această sărbătoare:
- Drăgaica se serbează pe 24 iunie, de Sânziene, la miezul verii.
- Versurile vorbeau despre flori, dragoste, măritiș și belșugul holdelor.
- Strigăturile erau scurte, rimate, de două sau patru rânduri, pline de haz.
- Cântecele se învățau din gură în gură, niciodată din cărți, de aici zecile de variante.
- Le poți readuce la viață scriindu-le în comentarii.
Multe dintre aceste melodii s-au pierdut tocmai fiindcă nu le-a scris nimeni la timp. Ce a mai rămas trăiește în memoria celor care le-au auzit în copilărie, prin curțile satului, într-o zi lungă de iunie.
De aceea te întreb și pe tine, când vine vorba de cântecele și strigăturile de Drăgaica, mai știe cineva vreun vers? Scrie-l în comentarii, fie și o singură frântură. Așa, din rânduri răzlețe, putem aduna la loc alaiul de altădată.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.