Muntele Tabor, locul unde Hristos S-a arătat în slavă. Iată de ce cheamă pelerinii la rugăciune!

Există locuri pe pământ unde cerul pare că se apleacă mai aproape de inima omului. Muntele Tabor, locul Schimbării la Față, este unul dintre ele, un deal singuratic din Galileea pe care creștinii îl cinstesc de aproape două mii de ani.

Aici, după mărturia Evangheliilor, Hristos S-a arătat ucenicilor în lumină dumnezeiască. De aceea pelerinii din toată lumea, și mulți din România, urcă pe el cu inima plină de evlavie.

Ce este Muntele Tabor și de ce este locul Schimbării la Față

Taborul se ridică singur din câmpia Izreel, ca o cupolă verde înaltă de aproape 575 de metri, în Galileea de Jos. Se află la circa 11 kilometri sud-est de Nazaret și la 17 kilometri vest de Marea Galileii, ușor de recunoscut de departe prin forma lui rotunjită.

Numele lui apare încă din Vechiul Testament. La poalele muntelui, prorocița Debora și Barac au strâns oștirea împotriva lui Sisera, după cum citim în cartea Judecători.

Din primele veacuri creștine, tradiția Bisericii a așezat aici Schimbarea la Față a Mântuitorului. De aceea poartă numele de muntele unde Domnul S-a arătat în slavă, iar singurătatea lui de peste câmpie l-a făcut din vechime un loc de rugăciune.

Ce se cinstește pe Muntele Tabor

Pe Tabor se cinstește Schimbarea la Față a Domnului, momentul descris în Evangheliile după Matei, Marcu și Luca. Iisus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, S-a schimbat la față înaintea lor, iar veșmintele I s-au făcut albe ca lumina.

Alături I s-au arătat proorocii Moise și Ilie, iar din nor s-a auzit glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu cel iubit”. A fost o clipă în care ucenicii au văzut, pentru puțin, slava ascunsă a Domnului.

Biserica Ortodoxă prăznuiește Schimbarea la Față pe 6 august, când se obișnuiește și binecuvântarea strugurilor și a primelor roade. Lumina văzută atunci de apostoli este numită lumina taborică sau lumina necreată, temă scumpă Sfântului Grigorie Palama. Înțelesul ei este unul de mângâiere, fiindcă este arvuna învierii și a slavei care îi așteaptă pe cei credincioși.

Mănăstirile și minunile care se leagă de munte

Pe platoul din vârf veghează astăzi două așezăminte. Mănăstirea catolică franciscană, ridicată în 1924 după planurile arhitectului Antonio Barluzzi, are o bazilică impunătoare cu două capele închinate lui Moise și Ilie. În partea de răsărit se află mănăstirea ortodoxă grecească, cu biserica Sfântului Ilie.

Aici, după mărturia pelerinilor, se vorbește despre un nor luminos care s-ar arăta uneori la slujba praznicului, cinstit ca semn al aceleiași lumini de odinioară. Biserica primește astfel de mărturii cu cumpătare, fără goană după senzațional, îndemnând credincioșii să trăiască locul prin rugăciune și liniște.

De ce merg pelerinii pe Muntele Tabor

Pelerinii urcă pentru a se ruga chiar în locul unde Hristos S-a arătat în slavă, căutând întărire în credință și liniște sufletească. Urcușul în sine, pe drumul șerpuit, este trăit ca o pregătire a inimii.

Iată câteva sfaturi pentru cel care își dorește un asemenea pelerinaj:

  1. Îmbracă-te modest, cu umerii și genunchii acoperiți, fiindcă așa se intră în biserici.
  2. Ia cu tine apă și o pălărie, căci verile galileene sunt foarte călduroase.
  3. Pregătește-te pentru transferul cu mașini mici din satul Daburiyya, fiindcă autocarele mari nu urcă serpentinele strânse.

Ce să ții minte despre Muntele Tabor

Iată, pe scurt, lucrurile esențiale de reținut:

  • Este locul cinstit ca Schimbarea la Față a Domnului, în Galileea de Jos.
  • Aici Hristos S-a arătat în lumină ucenicilor, alături de Moise și Ilie.
  • Praznicul se ține pe 6 august, când se binecuvântează și strugurii.
  • De el se leagă minunea norului luminos din noaptea sărbătorii.
  • Pelerinii vin pentru rugăciune, întărire și pace sufletească.

Puține locuri îți rămân în suflet așa cum o face acest deal sfânt din Galileea. Urci ostenit, iar coborârea o faci cu inima mai ușoară, ca și cum ai dus cu tine puțin din lumina văzută cândva pe vârf.

Muntele Tabor, locul Schimbării la Față, nu cheamă oamenii pentru priveliște, ci pentru rugăciune. Cine ajunge aici cu inima deschisă pleacă mai aproape de Dumnezeu, întărit în credință și mângâiat de liniștea care domnește peste acest loc binecuvântat.