Iisus și orbul Bartimeu de la Ierihon

Pe drumul prăfuit care ieșea din Ierihon, un orb sărac aștepta în fiecare zi mila trecătorilor. Nimeni nu se gândea că tocmai el avea să rămână în memoria Bisericii ca pildă vie de credință. Povestea despre Iisus și orbul Bartimeu de la Ierihon ne arată că un singur strigăt din inimă poate schimba totul.

Este una dintre acele întâmplări scurte din Evanghelie care spun, în câteva rânduri, mai mult decât multe predici. Hai să o luăm de la început, așa cum a păstrat-o tradiția.

Cine a fost orbul Bartimeu de la Ierihon

Bartimeu era un cerșetor orb care ședea lângă drum, la marginea cetății Ierihon. Numele lui înseamnă „fiul lui Timeu”, iar minunea sa este istorisită de Evanghelistul Marcu, în capitolul 10, versetele 46 până la 52.

El este, de altfel, singurul orb vindecat căruia Evanghelia îi dă un nume. Marcu așază totul într-un cadru limpede, Iisus ieșea din Ierihon însoțit de ucenici și de o mulțime mare de oameni.

Aceeași minune apare și la Matei, capitolul 20, și la Luca, capitolul 18, cu mici deosebiri de detaliu. Sfinții Părinți au explicat aceste diferențe prin faptul că fiecare Evanghelist a accentuat un alt aspect al aceleiași întâmplări petrecute pe același drum.

Cum a strigat Bartimeu după Iisus Hristos

Auzind că trece Mântuitorul, orbul a strigat din toate puterile: „Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!”. Prin aceste cuvinte Îl mărturisea pe Hristos drept Mesia cel așteptat, fiindcă evreii știau că Mântuitorul vine din neamul regelui David.

Iată un lucru tulburător. Omul care nu vedea cu ochii trupești L-a recunoscut, în timp ce mulți din jur, cu vederea întreagă, treceau nepăsători pe lângă El.

Mulțimea îl certa și îi cerea să tacă. Bartimeu însă striga și mai tare. Stăruința lui în rugăciune, atunci când toți din jur îl descurajau, a rămas până azi un model. Pe aceste cuvinte se sprijină și „Rugăciunea lui Iisus” din tradiția isihastă, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.

Vindecarea orbului prin puterea credinței

Iisus s-a oprit și a poruncit să fie chemat. Atunci Bartimeu, lepădând haina lui, a sărit în picioare și a alergat spre Mântuitor. Acea haină era singurul lui bun și totodată desaga în care aduna milostenia, iar lăsarea ei în urmă arată renunțarea la viața de dinainte.

„Ce voiești să-ți fac?”, l-a întrebat Hristos. „Învățătorule, să văd iarăși”, a răspuns orbul. Iar Mântuitorul i-a spus: „Mergi, credința ta te-a mântuit”.

Pe loc, omul și-a recăpătat vederea. Vindecarea lui Bartimeu n-a fost un act magic, ci rodul unei credințe puternice. Cel mai important amănunt vine la final, el nu s-a întors la viața de cerșetor, ci a pornit pe cale după Hristos, devenind ucenic.

Ce ne învață minunea orbului Bartimeu pentru viața noastră

Întâmplarea de la Ierihon ne arată că rugăciunea stăruitoare deschide calea către ajutorul lui Dumnezeu, chiar și când totul în jur pare fără speranță. Bartimeu nu s-a oprit din strigat, oricât a fost certat.

Orbirea cea mai grea nu este a ochilor, ci a sufletului care nu Îl caută pe Dumnezeu. De multe ori vedem bine cu ochii, dar trecem nepăsători pe lângă cele ce contează cu adevărat.

De aici învățăm trei lucruri simple. Curajul de a-ți mărturisi credința în fața celor care te descurajează. Stăruința de a nu tăcea în rugăciune. Și recunoștința care urmează darului primit.

Trei adevăruri de păstrat din întâlnirea de la Ierihon

Dacă ar fi să strângi esența acestei minuni în câteva îndemnuri, ele ar fi acestea.

• Strigă cu credință, ca Bartimeu, „Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!”.
• Nu te lăsa oprit de cei care îți spun să taci atunci când te rogi.
• Vederea adevărată înseamnă să Îl urmezi pe Hristos după ce ai primit ajutorul Lui.

Povestea despre Iisus și orbul Bartimeu de la Ierihon rămâne, peste veacuri, o chemare caldă la rugăciune și la încredere în mila lui Dumnezeu. Un singur strigăt sincer, rostit din inimă, a fost de ajuns.

Textul scurt din Marcu, capitolul 10, poate fi citit în câteva minute și se potrivește de minune ca punct de plecare pentru rugăciunea de seară. Poate că și pentru noi, astăzi, primul pas spre lumină este același strigăt smerit al orbului de lângă drum.