Ananasul era un simbol de lux extrem în Europa, iar bogății îl închiriau doar pentru a-l expune la petreceri, fără să muște nici măcar o dată din el. Sună de necrezut, dar e cât se poate de adevărat.
Astăzi îl iei din supermarket cu 8 până la 15 lei bucata și nici nu te gândești de două ori. Acum trei sute de ani însă, același fruct valora cât o trăsură întreagă și spunea lumii cât de bogat ești.
Fructul de lux pe care aproape nimeni nu îl mânca
În secolele XVII și XVIII, ananasul era cel mai râvnit semn de avere din Europa. Un singur exemplar se vindea, în Anglia anilor 1700, cu echivalentul a câteva mii de lire de azi, undeva între 5.000 și 8.000 după estimările istoricilor.
La prețul ăsta, nimeni nu îl tăia ca să-l mănânce. Era prea prețios. Aristocrații îl țineau pe masă ca pe o bijuterie, mai degrabă ca să arate ce își permit decât ca să se bucure de gust.
Practic, ananasul funcționa ca un fel de carte de vizită a elitei. Dacă aveai unul, aparțineai lumii bune.
De ce era ananasul atât de greu de adus în Europa
Distanța uriașă a făcut din ananas o raritate. Fructul creștea doar în zonele tropicale din America de Sud și din Caraibe, iar o corabie făcea luni întregi peste ocean. Cele mai multe fructe putrezeau pe drum, așa că ce ajungea întreg pe continent valora o avere.
Ca să scape de această loterie, englezii au construit sere speciale numite pineries, încălzite cu lemn și cărbune zi și noapte. Costau enorm și cereau grădinari pricepuți, plătiți regește.
Primul ananas cultivat cu succes pe pământ britanic, prin 1715, a fost o adevărată mândrie națională. Se spune că un astfel de fruct ar fi fost oferit chiar regelui Carol al II-lea, gest imortalizat într-un tablou celebru.
Cum a ajuns ananasul să fie închiriat, nu mâncat
Aici e partea care îți va plăcea cel mai mult. Cei care nu își permiteau să cumpere un ananas îl închiriau pentru o singură seară, doar ca să-l așeze în mijlocul mesei.
Gazda îl punea în vârful unei piramide de fructe, ca punct central al petrecerii, apoi îl returna a doua zi. Același fruct trecea de la o masă la alta, de zeci de ori, până ajungea, în final, vândut cuiva destul de bogat încât chiar să-l mănânce.
Dacă se strica de la atâta plimbat, paguba o suporta cel care îl închiriase. Iar să nu ai niciun ananas la o petrecere importantă era aproape o rușine socială.
Ananasul în artă, modă și arhitectură
Pentru că ajunsese să însemne ospitalitate și bogăție, ananasul a sărit de pe masă pe ziduri. Apare sculptat pe stâlpii de poartă, pe scări, pe fântâni și chiar pe vesela caselor nobiliare, ca semn de ‘bun venit’.
Cea mai trăznită dovadă a acestei obsesii e The Dunmore Pineapple din Scoția, o cupolă de piatră în formă de ananas, ridicată în 1761 de Contele de Dunmore. Stă în picioare și azi, spre uimirea turiștilor.
Cum a ajuns ananasul un fruct obișnuit
Aura de lux s-a spulberat în secolul XIX. Vapoarele cu aburi și plantațiile coloniale au scurtat drumul de la luni la câteva zile, iar fructul prețios a ajuns dintr-odată la îndemâna oricui.
Acum producția mondială vine mai ales din Costa Rica, Filipine și Brazilia. Un detaliu util când îl cumperi: ananasul nu se mai coace după ce e cules, deci alegi exact cât de bun va fi.
Ca să nimerești unul copt, uită-te la aceste semne:
- aromă dulce și puternică la baza fructului;
- coajă cu o culoare gălbuie uniformă, nu verde peste tot;
- fruct greu pentru mărimea lui, semn că e zemos.
Nu te lua după frunzele care se desprind ușor, e un mit care nu spune nimic despre coacere.
Așa că, data viitoare când pui un ananas în coș fără să clipești, gândește-te puțin la nebunia de altădată. Ananasul era un simbol de lux extrem în Europa, iar bogății îl închiriau doar pentru a-l expune la petreceri, în timp ce tu îl mănânci liniștit la desert.
Tu ce alt obiect crezi că era simbol de lux în trecut și azi a ajuns banal? Spune-ne în comentarii.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.