Te-ai trezit vreodată după ce ai visat o rudă trecută la Domnul cerându-ți apă? La țară, un asemenea vis nu trecea niciodată neobservat. Se crede că apa dată de pomană „ajunge” la cei pe care i-ai visat însetați și le potolește setea pe lumea cealaltă, iar mama sau bunica se grăbeau a doua zi dimineața să dea un pahar de apă unui om sărman.
Nu e o dovadă, ci o credință veche, păstrată cu drag în satele românești. Pe mulți însă i-a mângâiat de-a lungul anilor, fiindcă dă un rost și o alinare unei dureri pentru care altfel nu găsești cuvinte.
Ce se spune despre apa dată de pomană și visele cu cei dragi
Apa dată de pomană în numele unui suflet plecat este unul dintre cele mai răspândite obiceiuri din tradiția noastră. Se spune că un pahar de apă oferit unui străin, vărsat la o fântână sau dus la cimitir cu gândul la cineva drag „ajunge” dincolo, acolo unde noi nu mai putem ajunge.
Obiceiul „datului apei de pomană” se ținea mai ales în primele 40 de zile după moarte, perioadă în care, după credința populară, sufletul încă rătăcește între lumi. Prin Oltenia și Muntenia, femeile duceau cofe cu apă la răscruci de drumuri.
De ce s-a păstrat? Pentru că leagă trei lucruri pe care omul de la țară le simțea adânc: visul, setea și grija de a nu-i uita pe cei plecați.
De ce visezi pe cineva drag însetat, după înțelepciunea din bătrâni
Când visezi un om drag cerând apă, bătrânii ziceau că nu setea ta vorbește, ci a celui visat. Sufletul lui „dă de știre” că are nevoie de o pomenire, mai ales de apă, și că nu trebuie uitat.
Un vis „cu tâlc” se deosebea de unul obișnuit prin felul cum îți rămânea în minte. Dacă te trezeai apăsat, cu chipul rudei limpede înaintea ochilor, ăsta era semnul. Un vis trecător se uita repede; unul „de pomenire” te urmărea toată ziua.
Cum se dă apa de pomană după obiceiul din bătrâni
Se dă dimineața, pe nemâncate, un pahar sau o cană de apă curată unui om sărman, unui vecin ori unui copil. O dai cu numele celui plecat în gând și cu vorbele „să-i fie de suflet lui (numele)”.
Mulți o dădeau de Moșii de vară, înainte de Rusalii, sau sâmbăta, în zilele de pomenire a morților. Alături de apă se aprindea și o lumânare, semn că lumina și apa merg împreună spre cel pomenit.
O greșeală pe care bătrânii o ocoleau era să dai pomana în silă sau cu inima rea. Se spunea că un dar făcut fără tragere de inimă nu folosește nici celui viu, nici celui plecat.
Alte credințe din bătrâni despre vise cu cei dragi
Pe lângă apă, oamenii dădeau de pomană și pâine, colaci sau o bucată de mâncare caldă, după ce visau pe cineva drag flămând ori întristat. Fiecare vis avea, în credința populară, o „dezlegare” prin fapta bună.
Dacă visai pe cineva în haine ude sau rupte, se spunea că sufletul cere haine de pomană. Iar un vis urât nu se povestea înainte de a-l „da pe apă”, adică înainte să te speli pe față și să rostești o vorbă bună.
Ce să ții minte din povestea apei date de pomană
Iată, pe scurt, lucrurile de bază despre apa dată de pomană și visele cu cei dragi:
- Visul cu cei dragi însetați era văzut ca un semn de pomenire, nu ca o spaimă.
- Apa de pomană se dă dimineața, pe nemâncate, în numele celui plecat.
- Un pahar de apă, o lumânare aprinsă și o vorbă bună erau de ajuns.
- Sunt credințe din bătrâni, păstrate cu respect, nu adevăruri dovedite.
Dincolo de orice tâlc al visului, gestul rămâne curat: dai apă cuiva care are nevoie, în amintirea unei ființe iubite. Se crede că apa dată de pomană „ajunge” la cei pe care i-ai visat însetați, însă, chiar dacă rămâne doar o credință din bătrâni, ea ne învață să nu-i uităm pe cei plecați și să fim buni cu cei de lângă noi.
Așa se spunea și la voi în sat? Spuneți-ne în comentarii ce ați auzit voi din bătrâni.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.