Bomboane Raffaello fără lapte praf – dacă vei încerca această rețetă, nu vei mai cumpăra bomboane din magazin

Bomboanele Raffaello sunt preferatele multora. Pentru că am vrut să vin în ajutorul gospodinelor care doresc să prepare bomboane Raffaello, am scris această rețetă simplă, fără lapte praf.

Ingrediente:

  • 250 gr zahăr pudră, 1 litru lapte
  • 250 gr unt, 450 gr nucă de cocos
  • 8 linguri amidon, 8 linguri zahăr
  • 100 gr migdale sau alune

Mod de preparare:

Amestecă zahărul cu amidonul și 200 ml de lapte, iar laptele rămas pune-l la fiert, într-o cratiță. Când laptele fierbe, adaugă amestecul de zahăr și amidon. Gătește, la foc mediu, un amestec gros, apoi ia-l de pe foc și lasă-l să se răcească.

Folosind mixerul, bate untul la temperatura camerei cu zahărul pudră, apoi adaugă amestecul pregătit anterior și nuca de cocos. Amestecă pentru a combina ingredientele, apoi pune amestecul obținut în frigider și lasă-l acolo câteva ore pentru a se întări.

Pune migdalele în apă clocotită și fierbe-le puțin până când coaja începe să se separe. Scurge migdalele și scoate-le coaja cât încă sunt calde. Scoate amestecul din frigider și modelează-l astfel încât să obții un rulou. Cu un cuțit, taie ruloul de aluat în părți egale, pentru a obține bile de aproximativ aceeași dimensiune.

Pune câte o migdală în fiecare bucată de aluat și modelează bilele.

bomboane Raffaello fara lapte praf preparareDă apoi bilele prin nucă de cocos și așază-le pe o tavă apoi pune-le puțin la frigider. De asemenea, poți pune bomboanele Raffaello și în hârtii speciale pentru biluțe de cocos.

Aceste biluțe de cocos pot fi folosite și la decorarea torturilor. Poftă bună alături de cei dragi și spor la gătit!