Mai ții minte mirosul dulceag de flori uscate care plutea prin casa bunicii când se schimba vremea? Cu ce afumau bunicile casa „să nu se prindă răul” era un obicei din bătrâni pe care mulți l-au uitat, iar răspunsul stă într-un mănunchi mic de Sânziene, cules cu grijă într-o singură zi din an.
Nu era un leac și nici nu se dădea drept tratament. Era un gest de credință și de rânduială, păstrat din generație în generație, cu respect și cu drag de tradiție.
Ce însemna afumatul casei cu mănunchiul de Sânziene
Afumatul cu Sânziene era un obicei de protecție prin care gospodina ardea câteva fire din mănunchiul uscat, ca să „alunge relele” și să primenească aerul din odăi. Se făcea rar, doar la nevoie, și niciodată în grabă.
Se alegeau tocmai florile galbene de Sânziene (Galium verum), plante mărunte, cu miros dulce de miere, legate strâns de sărbătoarea de 24 iunie. În calendarul popular, ziua aceasta suprapune Sânzienele precreștine peste Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, fiind socotită una dintre cele mai puternice zile ale verii.
Bunicile spuneau că fumul lor izgonește „deochiul”, „relele” și boala din casă și din curte. Etnograful Ion Ghinoiu, în lucrările despre sărbătorile de peste an, consemnează planta ca fiind legată de soare și de miezul verii.
De ce se strânge mănunchiul tocmai de Sânziene, pe 24 iunie
Mănunchiul de Sânziene se strânge de 24 iunie, dimineața devreme, înainte de răsăritul soarelui, cât e roua pe flori. Atunci se credea că planta are „putere” maximă, iar mirosul este cel mai pătrunzător.
Se culegeau fânețele și marginile de drum însorite, alegând doar florile galbene, proaspete, nu cele trecute și uscate pe tulpină. Firele se legau cu ață sau cu fir de lână roșie într-un mănunchi cât o palmă.
Apoi se agățau cu capul în jos la grindă, în pod sau după icoană, la loc aerisit și ferit de umezeală. Important: uscarea se face la umbră, nu la soare direct, fiindcă soarele decolorează floarea și îi ia mirosul.
Când aprindeau bunicile mănunchiul de Sânziene în casă
Mănunchiul se aprindea doar în câteva momente anume din an, nu oricând. Se afuma la boală în casă, ca să „izgonească relele” de la cei suferinzi, și pe vreme rea, la furtună cu tunete și grindină, pentru liniștea gospodăriei.
Se mai afuma și la sărbători mari, precum Crăciunul, Paștele și Sânzienele, ori când intra cineva nou sau străin în casă. Uneori se trecea cu fumul și pe la vita din grajd sau pe lângă pruncul nou-născut, după obiceiul locului.
Când gospodina simțea „un aer apăsat” în odăi, rupea o crenguță și primenea casa. Era felul vechi de a marca o schimbare, un prag, un nou început.
Cum se făcea afumatul, pas cu pas, după rânduiala veche
Afumatul se făcea pe un cărbune, pe plită sau într-o tigaie veche de lut, aprinzând doar câteva fire, nu tot mănunchiul. Aici e greșeala pe care o fac mulți astăzi.
Atenție mare la asta. Se rupe o singură crenguță de 5-10 cm pentru o afumare, ca mănunchiul de Sânziene să țină tot anul. Dacă arzi tot deodată, rămâi fără el până la următoarea sărbătoare a Sânzienelor.
Pașii vechi erau simpli și se urmau cu respect:
- Aprinde câteva fire pe cărbune sau pe plită, până dau fum, nu flacără.
- Pornește de la icoană și poartă vasul din colț în colț.
- Treci cu fumul pe la uși, ferestre și prag, încet.
- Rostește în șoaptă o vorbă de „izgonit relele” sau un „Tatăl nostru”.
- Lasă firele arse și cenușa să se stingă într-un vas, apoi îngroapă-le sau aruncă-le pe foc.
Un sfat de bun-simț pentru ziua de azi: nu lăsa copiii, astmaticii sau gravidele să inhaleze fumul și aerisește bine odaia după.
Ce mai rămâne azi din obiceiul afumatului cu Sânziene
Astăzi puțini mai păstrează obiceiul, deși mănunchiul de flori uscate încă se vede prin casele de la țară, legat lângă icoană sau la grindă. Obiceiul Sânzienelor e viu mai ales în Transilvania, Moldova, Bucovina și Maramureș, unde se mai pun și cununi la poartă.
La oraș și în casele tinere s-a pierdut, fiindcă viața s-a grăbit și legătura cu satul s-a subțiat. Mulți nici nu mai știu să recunoască floarea galbenă de Sânziene printre celelalte flori de câmp.
Poți păstra tradiția simplu, fără să o iei drept leac. Strânge un mănunchi de 24 iunie, leagă-l cu ață roșie și ține-l lângă icoană, ca o amintire frumoasă din bătrâni.
Ține minte rânduiala mănunchiului de Sânziene
Pe scurt, iată rânduiala de care e bine să ții cont:
- Strânge mănunchiul pe 24 iunie, dimineața, pe rouă, și leagă-l cu ață.
- Usucă-l la umbră, la loc aerisit, și păstrează-l lângă icoană.
- Aprinde doar o crenguță de 5-10 cm la nevoie, nu tot mănunchiul.
- Poartă fumul din colț în colț, începând de la icoană.
- Privește totul ca pe o tradiție frumoasă, nu ca pe un tratament.
Obiceiurile din bătrâni nu se țin pentru că ar vindeca ceva, ci pentru că ne leagă de cei dinaintea noastră și de un fel mai așezat de a trăi. Mănunchiul de Sânziene de la grindă e o punte mică spre lumea bunicilor.
Așa că, dacă vrei să afli cu ce afumau bunicile casa „să nu se prindă răul”, ai acum toată rânduiala. Cuprinde câteva fire de Sânziene în palmă la anul, pe 24 iunie, și păstrează vie o frântură de tradiție pe care mulți au uitat-o.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.