Înainte de calendare, bătrânii numărau anul după sărbători, iar Sânzienele erau „cumpăna” lui, talgerul de la care toate lucrurile „se întorceau”. Pentru omul de la țară, anul nu era un șir de date scrise pe hârtie, ci un cerc de praznice, fiecare cu munca și rostul lui.
Suntem chiar la mijlocul lui iunie, aproape de 24 iunie, când se ține această sărbătoare. E momentul potrivit să înțelegem cum gândeau bunicii timpul, fără să se uite vreodată într-un calendar tipărit.
Cum împărțeau bătrânii anul fără să se uite în calendar
Calendarul scris a ajuns târziu în casele țăranilor, iar mulți dintre ei oricum nu știau să citească. Așa că reperul nu era data, ci sărbătoarea.
Anul se ținea minte ușor pentru că fiecare praznic venea la pachet cu obiceiuri, post, slujbă la biserică și semne în natură. Când înflorea teiul sau dădea în pârg grâul, omul știa la ce sfânt se află, fără să numere zilele.
Așa s-a născut un fel de „ceas” al satului, transmis din gură în gură. Anul pastoral, de pildă, era limpede împărțit: oile urcau la munte pe la Sângeorz, adică Sfântul Gheorghe pe 23 aprilie, și coborau la Sfântul Dumitru, pe 26 octombrie. Acestea erau cele două cumpene ale ciobanilor.
De ce Sânzienele erau „cumpăna” anului
Sânzienele cad pe 24 iunie, la doar trei zile după cea mai lungă zi din an. Asta înseamnă ziua 175 din 365, deci chiar la mijlocul anului calendaristic, motiv pentru care țăranul le numea „cumpăna”, ca talgerul unei balanțe care se înclină în partea cealaltă.
De aici și vorba că „de la Sânziene, soarele se întoarce”. După această zi, lumina începe să scadă, iar oamenii simțeau că anul o ia la vale.
Era hotarul dintre munca de primăvară și pregătirile pentru recoltă și pentru iarnă. Multe ziceri din bătrâni porneau tocmai de la acest reper de mijloc.
Cum se socotea timpul în vorba populară
În graiul de la țară, timpul nu se număra în zile, ci în intervale dintre două sărbători. Se spunea „de la Paști până la Rusalii”, „de la Sânziene până la Sântă Măria”, „de la Crăciun la Bobotează”. Fiecare răstimp avea o muncă a lui.
„De la Sânziene încolo” însemna că trece miezul verii și se apropie secerișul. „Până la Sântămărie” se aduna fânul și se pregătea grâul de pus la păstrare.
Iarna se măsura „de la Crăciun la Crăciun”, adică un an rotund. Până și vârsta se spunea pe sărbători. Un copil „avea un Paște”, iar un vițel era „luat de la Sânziene”.
Sărbătorile care marcau muncile câmpului
Fiecare praznic mare ținea loc de ceas agricol, fiind un semnal de începere sau de oprire a unei munci. Gospodarul știa că la o anumită zi sfântă trebuie arat, semănat sau strâns.
Sânzienele dădeau semnalul pentru cositul fânului, fiindcă iarba era în floare și vremea uscată, și pentru culesul plantelor de leac. La Sântilie, pe 20 iulie, se grăbea secerișul, ferit de furtunile verii. Toamnă, Ziua Crucii și Sântămăria Mică încheiau strânsul recoltei.
Posturile mari rânduiau și ele bucătăria gospodinei. Postul Sântă-Măriei, între 1 și 14 august, și cel al Crăciunului spuneau femeii ce să pună pe masă.
Ce putem învăța azi din acest fel de a măsura timpul
Acest mod de a împărți anul ne arată un trai legat strâns de natură și de oamenii din jur, în care timpul avea sens, nu doar număr. Cercetătorul Ion Ghinoiu, care a studiat calendarul popular românesc, a adunat multe astfel de repere care altfel s-ar fi pierdut.
Redescoperirea lor ne ajută să simțim ritmul anotimpurilor și să prețuim sărbătorile pentru tâlcul lor, nu doar ca zile libere. Putem nota și noi micile repere ale anului în propria gospodărie.
Ține minte aceste repere ale anului
Iată stâlpii pe care se sprijinea anul țăranului, pe scurt:
- Sânzienele, pe 24 iunie, sunt „cumpăna” anului, jumătatea de la care zilele scad
- Timpul se socotea în intervale între praznice, „de la X până la Y”, nu în date
- Fiecare sărbătoare mare era un semnal pentru o muncă a câmpului
- Crăciunul, Paștile, Rusaliile și Sânzienele erau cei patru stâlpi ai anului
Înainte de calendare, bătrânii numărau anul după sărbători, iar Sânzienele erau „cumpăna” lui, semn că natura și credința mergeau mână în mână. E un fel de a privi timpul pe care merită să nu-l uităm.
Acum, la mijlocul lui iunie, ai un prilej bun să-ți întrebi bunicii ce vorbe de tipul „de la Sânziene încolo” mai țin minte. Multe dintre aceste repere dispar odată cu generația care le-a folosit, așa că orice frântură păstrată e o comoară.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.