Ai văzut, poate, un bătrân care se apleacă să sărute mâna preotului și te-ai întrebat dacă nu e prea mult. Pare un gest dintr-o lume veche, greu de înțeles azi. Și totuși, în spatele lui stă o învățătură limpede și frumoasă.
Întrebarea „De ce sărutăm mâna preotului” are un răspuns simplu, pe care îl știe orice creștin care a crescut lângă biserică. Nu cinstim omul, ci harul pe care îl poartă. Hai să vedem ce înseamnă asta, pe înțelesul tuturor.
Ce înseamnă, de fapt, să săruți mâna preotului
Nu este o plecăciune în fața unui om, ci o cinstire a preoției. Creștinul sărută mâna care binecuvântează, botează și împărtășește, nu persoana în sine. Gestul are rădăcini vechi în Tradiția Bisericii Ortodoxe.
Aici stă toată diferența. Una este să te închini unui om, ceea ce nu facem niciodată, și alta să cinstești slujirea lui. Biserica numește lucrul acesta luarea binecuvântării, nu „pupatul mâinii” cum se spune popular.
Te apropii cu inima curată și recunoști că prin acel preot lucrează ceva mai mare decât el. Atât, nimic înfricoșător.
De ce sărutăm mâna preotului și nu pe a altui om
Mâna preotului a fost sfințită prin hirotonie ca să atingă cele sfinte. Aceeași mână ridică Sfânta Împărtășanie, ține Sfânta Cruce și ungerea cu untdelemn sfințit. Pe ea o cinstim.
Gândește-te la o mamă care sărută mânuța copilului ei. Nu cinstește degetele, ci viața și dragostea din spatele lor. La fel și aici, credinciosul se apleacă spre harul lui Dumnezeu care lucrează prin preot.
Prin acest semn de evlavie, omul cere o binecuvântare și o primește. Pleacă apoi întărit, cu gândul că nu e singur pe drum.
Cum se face corect acest gest de evlavie
Te apropii de preot, faci o ușoară plecăciune și spui „Binecuvântați, părinte”. Întinzi mâinile cu palma dreaptă peste stânga, preotul face semnul crucii, își așază dreapta în palmele tale, iar tu i-o săruți.
E momentul potrivit la întâlnire, la plecare sau înainte de un drum. La episcop se spune „Binecuvântați, Înaltpreasfinția Voastră”.
Cea mai frecventă sfială a începătorilor este să se tragă înapoi de rușine când preotul întinde mâna. Nu te teme. Femeile iau binecuvântare exact la fel ca bărbații, fără nicio deosebire. Iar dacă sunt boli molipsitoare, o plecăciune simplă ține locul sărutării, fără ca cinstirea să se piardă.
Temeiul din învățătura Bisericii
Preotul stă în fața altarului în locul lui Hristos, iar credinciosul cinstește slujirea, nu vrednicia personală a omului. De aceea harul lucrează prin orice preot, oricât de tânăr sau de neînsemnat ar părea.
În Sfânta Scriptură vedem cum binecuvântarea și darul se dau prin punerea mâinilor. Sfântul Ioan Damaschin a lămurit limpede deosebirea dintre închinarea cuvenită doar lui Dumnezeu și cinstirea pe care o aducem celor sfințite.
Așa cum sărutăm icoana, Crucea și Sfânta Evanghelie, tot așa cinstim și mâna care atinge zilnic cele sfinte ale Bisericii.
Ce să nu uiți despre acest semn de credință
Iată, pe scurt, lucrurile esențiale de reținut despre acest gest:
- Sărutăm harul preoției, nu omul în sine.
- Gestul este o cerere de binecuvântare, nu o închinare la persoană.
- Se face oricărui preot, indiferent de vârstă sau de vrednicia lui.
- Spui „Binecuvântați, părinte” și ții palma dreaptă peste stânga.
- Nu e obligatoriu pentru mântuire, ci un act de evlavie liber.
Așadar, când te întrebi de ce sărutăm mâna preotului, răspunsul rămâne mereu același. Nu ne plecăm în fața unui om, ci cinstim darul lui Dumnezeu care lucrează prin el.
Fă acest gest cu inima curată și fără teamă. E un fel blând de a spune că Îl recunoști pe Hristos în mijlocul Bisericii Lui.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.