In ultimul timp nu prea am mai facut gogosi, insa saptamana trecuta sotul meu mi-a spus ca ar manca niste gogosi cu gem. Am incercat aceasta reteta pe care o aveam scrisa de mult in caiet. A iesit un platou de gogosi pufoase si aromate.
Ingrediente pentru 12 gogosi:
- 500 gr faina de grau, 40 gr zahar
- 40 gr drojdie, 4 galbenusuri, gemul preferat
- 250 ml lapte, 50 gr unt (la temperatura camerei)
- 1 pliculet zahar vanilat, 1 lingurita de sare
- 1 lingura rom, zahar pudra (pentru decor)
Mod de preparare:
Marunteste drojdia si pune-o intr-un bol. Toarna 50 ml lapte caldut peste ea. Adauga zaharul si amesteca bine. Lasa drojdia 10 minute deoparte pentru a creste.
Cerne faina intr-un bol adanc. Adauga drojdia crescuta, zaharul vanilat, sarea si romul. Framanta aluatul, adaugand treptat laptele ramas. Acopera aluatul cu un prosop de bucatarie si pune-l intr-un loc caldut. Lasa aluatul sa creasca aproximativ o ora, pana isi dubleaza volumul.
Dupa ce aluatul a crescut, transfera-l pe blatul de lucru presarat cu faina si taie-l in 3 parti egale. Modeleaza fiecare bucata de aluat intr-o forma rotunda si taie-o in 4.
Ia fiecare bucata de aluat in mana si modeleaz-o ca pe un cos. Asaza gemul dorit in mijloc si strange maginile aluatului impreuna astfel incat sa acoperi gemul.
Dupa ce ai format toate gogosile pune-le pe blatul servetel presarat cu faina. Lasa-le sa creasca timp de 30-45 de minute.
Toarna 1 litru de ulei intr-un vas cu diametru de 25 cm. Pune gogosile in uleiul incins si acopera vasul cu un capac. Dupa 3 minute intoarce gogosile pe cealalta parte si lasa-le sa se prajeasca, insa de aceasta data nu va mai trebui sa le acoperi.
Dupa ce gogosile s-au prajit, scoate-le pe un prosop de bucatarie, sa se absoarba uleiul. Presara zahar pudra peste gogosi. Pofta buna si spor la gatit!
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.