Există cuvinte care nu se uită niciodată. Iar dintre toate, puține ating inima așa cum o fac primele rostite de Mântuitorul răstignit: „Iartă-le lor, că nu știu ce fac”. Iertarea de pe cruce nu este o lecție de teologie, ci o rugăciune scoasă din mijlocul celei mai mari dureri.
Mântuitorul nu așteaptă ca cineva să merite. El dăruiește iertarea atunci când cuie de fier Îi străpung mâinile. Asta schimbă totul.
Ce înseamnă „Iartă-le lor, că nu știu ce fac”
Sunt primele dintre cele șapte cuvinte rostite de Domnul pe cruce, mărturisite doar de Sfântul Evanghelist Luca (Luca 23, 34). Iisus nu Se adresează călăilor, ci Tatălui, cerând iertare pentru soldații romani care băteau piroanele și pentru cei care ceruseră osândirea Lui.
Aceste cuvinte deschid șirul rostirilor de pe Golgota fiindcă pun temelia a tot ce urmează. Înainte de orice altceva, Hristos iartă. „Că nu știu ce fac” nu înseamnă că ei n-ar fi vinovați, ci că nu pricepeau adâncimea faptei lor, că osândesc pe Fiul lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel scrie limpede în I Corinteni 2, 8 că, dacă ar fi cunoscut, „n-ar fi răstignit pe Domnul slavei”.
De ce Iisus Hristos a iertat tocmai în clipa răstignirii
Iisus a iertat în ceasul celei mai cumplite suferințe ca să ne arate că iubirea lui Dumnezeu este mai puternică decât orice nedreptate. Nu a răspuns răului cu ură, ci cu rugăciune pentru cei vinovați.
Aici nu vorbim despre slăbiciune, ci despre jertfă. A ierta când totul în tine strigă după dreptate cere mai multă putere decât a lovi înapoi. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește că Mântuitorul cere iertarea celor vinovați chiar înainte ca ei să o ceară, împlinind porunca iubirii de vrăjmași din Predica de pe Munte (Matei 5, 44).
Tot pe cruce se împlinește și proorocia din Isaia 53, 12: „și pentru cei păcătoși S-a rugat”.
Înțelesul duhovnicesc al iertării de pe cruce
Cuvintele Domnului ne învață un adevăr care mângâie: nimeni nu este dincolo de mila lui Dumnezeu, oricât de greu ar fi greșit. Pe această nădejde așază Biserica taina Spovedaniei și încredințarea că putem fi iertați.
Iertarea de pe cruce se leagă direct de rugăciunea „Tatăl nostru”. Cerem „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Iar Hristos ne avertizează în Matei 6, 14-15 că iertarea pe care o primim atârnă de iertarea pe care o dăruim altora.
Cum trăim noi azi iertarea pe care ne-o arată cuvintele Domnului
Iertarea începe cu o hotărâre a inimii, nu cu un sentiment. Poți ierta chiar și atunci când rana încă doare, exact cum a făcut Domnul de pe cruce. Iată câțiva pași simpli:
- La rugăciunea de seară, rostește numele celui cu care ești certat și spune scurt: „Doamne, iartă-l și pe el, și pe mine”.
- Înainte de Spovedanie și Împărtășanie, împacă-te cu cei cu care ai neînțelegeri.
- Când nu reușești din prima, repetă rugăciunea zilnic, până se moaie inima.
Adu iertarea în familie, între vecini, la masa de sărbătoare. O greșeală des întâlnită este să confundăm iertarea cu uitarea; iertarea adevărată recunoaște rana, dar renunță la răzbunare. Alta este amânarea împăcării „până se schimbă celălalt”, când modelul de pe cruce ne arată tocmai iertarea oferită necondiționat.
Trei adevăruri de neuitat despre iertarea de pe cruce
Iată trei învățături pe care le putem purta cu noi:
- Iisus a iertat primul, fără să fie cerut.
- Iertarea se dăruiește, nu se câștigă.
- Cine iartă se eliberează el însuși de povara urii.
Pildă vie ne rămâne Sfântul Arhidiacon Ștefan, primul mucenic, care la uciderea cu pietre a strigat: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Faptele Apostolilor 7, 60).
Cuvintele „Iartă-le lor, că nu știu ce fac” și iertarea de pe cruce rămân cea mai înaltă școală a iubirii. Când ierți, nu pierzi nimic, ci câștigi liniștea sufletului și te apropii de Hristos. Iar de aici pornește orice mărturisire sinceră a credinței: un „Cred, Doamne!” spus cu inima împăcată.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.