Pilda vameșului și a fariseului: rugăciunea care a fost primită

Sunt rugăciuni lungi, frumos rostite, care rămân fără răspuns. Și sunt câteva cuvinte șoptite cu fruntea plecată, care urcă drept la cer. Despre exact această deosebire ne vorbește pilda vameșului și a fariseului, rugăciunea care a fost primită de Dumnezeu tocmai pentru că izvora din smerenie.

E o învățătură scurtă, dar care ne pune oglinda în față. Hai să o luăm pe rând, așa cum o știe Biserica de două mii de ani.

Ce ne învață pilda vameșului și a fariseului

Pe scurt, doi oameni intră să se roage în Templu, iar Dumnezeu primește rugăciunea celui smerit, nu pe a celui mândru. O găsim în Evanghelia după Luca, capitolul 18, versetele 10 până la 14.

Mântuitorul a spus această pildă pentru cei care se credeau drepți și îi disprețuiau pe ceilalți. Nu este o poveste despre oameni răi, ci despre felul în care stăm noi înaintea lui Dumnezeu. În tradiția ortodoxă, ea deschide Triodul, ca pregătire pentru Postul Mare.

Fariseul și vameșul, doi oameni cu totul diferiți

Cei doi nu puteau fi mai diferiți. Fariseul era un om respectat, care ținea cu strictețe Legea lui Moise, postea de două ori pe săptămână, lunea și joia, și dădea zeciuială din tot ce câștiga. Făcea, așadar, mai mult decât i se cerea.

Vameșul, în schimb, era disprețuit de toți. Strângea biruri pentru stăpânirea romană și era socotit trădător și hoț, fiindcă deseori storcea de la oameni mai mult decât datorau. Tocmai aici stă surpriza pildei. Omul „bun” pleacă neiertat, iar cel ocolit de toți pleacă curățit.

Rugăciunea fariseului, multe cuvinte și o inimă goală

Rugăciunea fariseului a fost respinsă fiindcă, în loc să ceară mila lui Dumnezeu, s-a lăudat pe sine și i-a osândit pe ceilalți. „Mulțumescu-Ți că nu sunt ca ceilalți oameni”, a spus el, înșirându-și faptele.

Vezi tu, greșeala lui nu au fost faptele bune. Postul și milostenia sunt lucruri vrednice de laudă. Problema a fost mândria care s-a strecurat în ele, ca un vierme în mărul frumos. În loc să se cerceteze pe sine, s-a comparat cu alții, iar comparația i-a stricat toată osteneala.

De ce a fost primită rugăciunea vameșului

Rugăciunea vameșului a fost primită pentru că venea dintr-o căință adevărată. El stătea departe, nu îndrăznea nici ochii să-și ridice spre cer, se bătea în piept și rostea doar atât: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului.”

Câteva cuvinte smerite au cântărit mai mult decât toată lauda celuilalt. „S-a coborât acesta mai îndreptat la casa lui”, a încheiat Iisus, „căci oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.”

Nu întâmplător, aceste cuvinte au devenit temelia Rugăciunii inimii, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.”

Cum aplici această pildă în viața de azi

Lecția e simplă și actuală. Rugăciunea primită nu este cea lungă sau „bifată”, ci cea rostită cu inimă sinceră și smerită, fără să te măsori cu nimeni.

Capcana fariseului trăiește și astăzi, mai ales pe rețelele sociale, unde mulți își arată faptele bune ca să fie văzuți și lăudați. Întreabă-te cinstit, când te rogi, cauți mila lui Dumnezeu sau aplauzele oamenilor?

Smerenia ne apropie de Dumnezeu, iar mândria ne îndepărtează. Aceasta este toată tâlcuirea, într-o frază.

Reține esențialul din pildă

Iată, pe scurt, învățăturile de bază pe care ni le lasă pilda vameșului și a fariseului:

• Dumnezeu primește rugăciunea smerită, nu pe cea mândră.
• Faptele bune se pierd când le însoțește lauda de sine.
• „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” rămâne cea mai scurtă și puternică rugăciune.
• Nu te compara cu alții când stai înaintea lui Dumnezeu.

Așadar, pilda vameșului și a fariseului, rugăciunea care a fost primită, ne cheamă să lăsăm la ușă mândria și să venim înaintea lui Dumnezeu așa cum suntem, cu inima deschisă.

Data viitoare când îți pleci genunchii, adu-ți aminte de vameș. Nu cuvintele multe te apropie de cer, ci fruntea plecată și inima care recunoaște adevărul despre sine.