Sunt oameni pe care nu îi uităm niciodată, oricât timp ar trece. Pentru mulți dintre noi, învățătoarea a fost ca o a doua mamă, care ne-a crescut și ne-a învățat carte, zi de zi, vreme de ani buni. Ea ne-a ținut de mână la prima oră de școală și ne-a pus pixul corect între degete, când abia învățam să tragem primele linii.
Poate că am uitat tabla înmulțirii sau regulile de gramatică învățate atunci. Dar pe doamna învățătoare nu o uităm. Ea a fost prima care a crezut în noi, înainte să credem noi înșine că putem.
Învățătoarea, a doua mamă din primii ani de școală
Primii ani de școală ne marchează pentru toată viața, fiindcă atunci ni se formează nu doar mintea, ci și caracterul. La 6 ani, copilul intră în clasa pregătitoare și rămâne cu același învățător până la finalul clasei a IV-a, adică aproximativ cinci ani.
Cinci ani înseamnă o relație lungă, una dintre cele mai constante din copilărie, în afara familiei. Învățătorul petrece zilnic patru-cinci ore cu clasa, uneori mai mult timp activ decât părinții care lucrează.
De aceea, legătura dintre un copil mic și prima lui învățătoare e atât de puternică. Ea devine, fără să o spună nimeni, încă un sprijin sigur într-o lume care abia se deschide în fața celui mic.
Cum ne-a crescut și ne-a învățat carte, zi de zi
Răbdarea a fost arma ei cea mai de preț. Ne descurca buchiile la abecedar literă cu literă, fără să ridice glasul, până când litera „A” de pe prima pagină prindea sens. Ne lăuda pentru fiecare steluță roșie din caiet, ca și cum am fi scris o capodoperă.
Dar ne-a învățat mult mai mult decât carte. Ne-a învățat și cei șapte ani de acasă, pe care i-a continuat la școală: să spunem „bună ziua”, să fim cuminți, să ne ajutăm colegul de bancă.
Când cădeam în pauză și ne julizam genunchii, ea ne ștergea lacrimile. Ne mângâia pe creștet și ne trimitea înapoi la joacă. În felul acesta blând, învățătoarea ne-a crescut și ne-a învățat carte deopotrivă, fără să facă vreo diferență între cele două.
De ce o ținem minte cu atâta recunoștință
O ținem minte cu recunoștință fiindcă ne-a format omul, nu doar elevul. Lecțiile ei despre bunătate, cinste și muncă ne-au rămas în suflet mult după ce am uitat formulele din manual.
Ne amintim de prima zi de școală, cu buchetul de flori oferit cu emoție la catedră. Ne amintim de serbări, de poeziile recitate cu vocea tremurândă și de ultima zi de clasa a patra, când mulți am plâns la despărțire.
Iar astăzi, când ne creștem propriii copii, ne surprindem repetând vorbele ei. Aceeași răbdare, aceeași blândețe pe care am primit-o atunci o dăruim mai departe. Așa înțelegem, abia acum, cât de mult ne-a dat o femeie care nu ne era rudă, dar ne-a iubit ca pe ai ei.
Un gând de mulțumire pentru toate învățătoarele
Septembrie, când clopoțelul sună din nou, e prilejul perfect pentru un gând cald. Tot atunci, pe 5 octombrie, marcăm și Ziua Mondială a Educației, încă un moment bun să spunem un simplu „mulțumesc”.
Un cuvânt frumos ajunge și astăzi la doamna învățătoare, oriunde ar fi. Multe dintre ele trăiesc retrase, dar nimic nu le bucură mai mult decât să afle că un fost elev și-a amintit de ele.
Învățătoarea a fost ca o a doua mamă, care ne-a crescut și ne-a învățat carte, iar pentru asta merită recunoștința noastră. Să nu uităm niciodată să le mulțumim, cât încă putem să o facem.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.