Sunt amintiri care nu pălesc niciodată, oricâți ani ar trece peste noi. Una dintre ele are un chip cald și o voce blândă. Învățătoarea ne-a luat de mână în prima zi de școală și ne-a arătat literele, una câte una. Așa a început totul, dintr-o bancă mică, cu un abecedar deschis în față.
Pentru cei mai mulți dintre noi, ea rămâne primul om din afara familiei care ne-a făcut să credem că putem. Și tocmai de aceea o ținem minte cu numele întreg, chiar și după zeci de ani.
Prima zi de școală și mâna care ne-a condus spre litere
Îți mai aduci aminte emoția aceea? Ghiozdanul nou, mirosul de carte abia cumpărată, festivitatea din prima luni de septembrie când ți-ai cunoscut doamna.
În clasa pregătitoare nu se învață scrisul dintr-odată. Mai întâi vin liniile, bastonașele și buclele, apoi sunetele, apoi literele. Iar gestul prin care învățătoarea îți prindea mânuța tremurândă și o purta pe caiet nu era o simplă formalitate. Scrisul de mână pune în mișcare zonele creierului legate de memorie, așa că litera desenată chiar așa, încet, se ține minte mai bine decât una bătută la tastatură.
Acel prim contact cu literele, ghidat de o mână caldă, a fost de fapt prima ușă deschisă spre tot ce am citit și am scris mai târziu.
De ce o ținem minte pe învățătoarea din prima zi de școală
O ținem minte fiindcă ea ne-a deschis drumul. În învățământul primar, în mod ideal, copilul rămâne cu aceeași doamnă vreme de aproape cinci ani, de la pregătitoare până în clasa a IV-a. E mult timp, cât să-i rămâi în suflet.
Dar nu literele sunt singurul lucru pe care ni l-a dăruit. Ne-a învățat și ce înseamnă să fii ascultat, să fii încurajat când greșești, să nu-ți fie frică să ridici mâna.
Multe dintre valorile noastre de azi au pornit din banca aceea. Răbdarea ei a pus temelia încrederii în noi înșine. Doamna a crezut în mine înainte să cred eu, spun mulți, și e perfect adevărat.
Un gând de recunoștință pentru toți învățătorii
Recunoștința față de dascăli înseamnă să ne amintim, măcar o dată pe an, de oamenii care ne-au format cu drag, fără să ceară nimic în schimb. Nu întâmplător literatura noastră l-a păstrat pe „Domnul Trandafir” al lui Sadoveanu, chipul învățătorului iubit de generații.
Ei învață, încurajează și cred în copii chiar și atunci când copiii nu cred în ei înșiși. Iar munca lor se vede peste ani, în adulții care am ajuns să fim. Ziua Educației, sărbătorită pe 5 octombrie, e un prilej bun să le mulțumim, dar un gând frumos nu strică niciodată.
Spune și tu numele învățătoarei tale
Hai să facem ceva simplu și frumos chiar acum. Scrie în comentarii numele învățătoarei care te-a luat de mână în prima zi de școală, ca semn de respect și mulțumire.
Poate a fost o doamnă strictă, dar dreaptă. Poate una care îți zâmbea mereu. Povestește o amintire din prima clasă și distribuie postarea, ca gândul bun să ajungă la cât mai mulți foști elevi.
Pentru fiecare dintre noi, învățătoarea ne-a luat de mână în prima zi de școală și ne-a arătat literele, una câte una. E un dar pe care îl purtăm toată viața. Astăzi e rândul nostru să-i spunem, simplu, „mulțumesc”.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.