Ți s-a întâmplat să îngenunchezi la rugăciune și, deodată, să simți cum ți se umezesc ochii fără să știi de ce? Mulți se rușinează în acel moment și se întreabă dacă nu cumva sunt prea slabi. Întrebarea „lacrimile la rugăciune sunt dar sau slăbiciune” îi frământă pe destui creștini care simt asta în liniștea unei seri.
Vestea bună este simplă. În tradiția ortodoxă, aceste lacrimi nu sunt o scădere, ci o mângâiere trimisă de sus. Hai să vedem împreună de unde vin și cum le primești cu inima deschisă.
Ce sunt, de fapt, lacrimile duhovnicești
Lacrimile la rugăciune sunt, în învățătura Sfinților Părinți, un dar al harului care înmoaie inima împietrită, asemenea unui al doilea Botez care spală sufletul. Nu sunt nicidecum un semn de slăbiciune.
Sfântul Ioan Scărarul le numește „plâns făcător de bucurie” și le închină un cuvânt întreg în „Scara”. Sfântul Isaac Sirul spunea că ele arată trecerea de la rugăciunea trupească la cea duhovnicească.
E bine să faci o deosebire. Lacrimile firești vin din oboseală, supărare sau emoție. Cele harice lasă în urmă pace și ușurare, nu deznădejde. Când apar singure, în tăcere, nu te rușina de ele.
De ce plângem la rugăciune și ce ne arată inima
Plângem fiindcă inima se trezește și simte deodată și greutatea păcatului, și dragostea lui Dumnezeu. Aceste lacrimi izvorăsc cel mai des din pocăință, din recunoștință sau din străpungerea inimii în fața sfințeniei.
Sunt lacrimile de pocăință, care cer iertare, ca acelea din Psalmul 50, „Miluiește-mă, Dumnezeule”. Mai sunt și cele de bucurie, când simți deodată că Dumnezeu e aproape. Și sunt lacrimile pentru aproapele, când te rogi din toată inima pentru cineva drag.
Sunt lacrimile slăbiciune sau credință puternică
Departe de a fi o slăbiciune, lacrimile la rugăciune sunt adesea semnul unei inimi care nu s-a împietrit. În Pateric, „darul lacrimilor” este cinstit ca o treaptă înaltă a vieții duhovnicești.
Lumea din jur ne învață greșit că plânsul înseamnă fragilitate. Numai că Însuși Mântuitorul a plâns la mormântul lui Lazăr și S-a rugat cu lacrimi în grădina Ghetsimani. Dacă El a plâns, cum să fie plânsul tău o rușine?
Ce faci când nu poți plânge deloc
Dacă nu ai lacrimi, asta nu înseamnă că rugăciunea ta nu e primită. Darul lacrimilor vine la vremea lui și nu se cere cu sila, iar o inimă smerită prețuiește mai mult decât o lacrimă stoarsă cu efort.
Cere darul cu smerenie, fără să-l forțezi. Citește rar rugăciunile de seară și Psalmul 50, care înmoaie inima încet. Și ferește-te de gândul mândru de a voi neapărat să plângi ca să te vadă cineva. Sfântul Teofan Zăvorâtul ne ferește tocmai de această slavă deșartă.
Pași simpli pentru o rugăciune din inimă
Înainte de toate, rânduiește-ți un colț liniștit unde să te aduni. Câteva obiceiuri statornice te ajută mai mult decât orice simțire de moment.
- Așază o icoană și aprinde o candelă în colțul tău de rugăciune.
- Rostește rugăciunile rar, cu luare-aminte la fiecare cuvânt.
- Folosește rugăciunea inimii, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, ca să aduni mintea.
- Mergi regulat la spovedanie și cere sfatul preotului duhovnic.
Dacă plânsul devine apăsător, lasă deznădejde sau epuizare, vorbește deschis cu duhovnicul, iar la nevoie și cu un medic.
Reține esențialul despre darul lacrimilor
Iată, pe scurt, lucrurile de păstrat în inimă atunci când te gândești la acest dar:
- Lacrimile la rugăciune sunt dar, nu slăbiciune.
- Vin din pocăință, recunoștință sau iubire, niciodată forțate.
- Lipsa lor nu înseamnă o rugăciune neprimită.
- Cere-le cu smerenie și sfătuiește-te cu duhovnicul.
Așadar, când te întrebi dacă lacrimile la rugăciune sunt dar sau slăbiciune, adu-ți aminte că ele sunt o roadă firească a unei inimi vii, nu o cădere. Primește-le cu mulțumire când vin și nu te neliniști când lipsesc.
Cel mai de preț lucru rămâne stăruința. Roagă-te statornic, cu smerenie și încredere, iar Dumnezeu îți va da, la vremea potrivită, exact ce are nevoie sufletul tău.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.