Parastasul. De ce îl facem și ce folos aduce sufletelor celor adormiți

Când pierzi pe cineva drag, vrei să faci ceva pentru el, nu doar să plângi. Aici intervine parastasul: de ce se face și ce folos aduce celor adormiți este una dintre primele întrebări care apar în casa îndoliată.

Hai să lămurim totul cu blândețe, ca între oameni care au trecut prin asta. Vei afla ce duci la biserică, când se fac pomenirile și cum transformi datina într-un sprijin adevărat pentru cel plecat.

Ce este parastasul și de ce îl rânduiește Biserica

Parastasul este slujba de pomenire prin care Biserica se roagă pentru iertarea păcatelor și odihna sufletelor celor adormiți. Cuvântul vine din grecescul parastasis, care înseamnă mijlocire, înfățișare înaintea lui Dumnezeu.

Credința este simplă și mângâietoare. Cel plecat nu se mai poate ruga singur pentru el, dar noi, cei rămași, îl putem sprijini prin rugăciune până la Judecata de apoi.

La pomenire nu îi uităm pe ai noștri. Scriem pe pomelnic și bunici, părinți, frați, cu numele lor de botez, ca să fie cu toții ridicați înaintea lui Dumnezeu.

Ce folos aduce parastasul celor adormiți

Folosul nu vine dintr-o formulă magică, ci din trei lucruri împreună. Pomenirea la Sfânta Liturghie, când preotul scoate o părticică pentru cel adormit, este partea cea mai însemnată, mai mult chiar decât parastasul în sine.

Lângă ea stau rugăciunea ta de fiecare zi și milostenia făcută în numele celui plecat. Un dar dat unui om sărac, niște haine, o masă pentru cineva nevoiaș prețuiesc mai mult decât orice fast.

Tocmai de aceea, pomenirea făcută din credință ușurează starea sufletului. Făcută doar din obișnuință, cu masă bogată și inima goală, își pierde rostul.

Când se face parastasul. Sorocele de pomenire

Pomenirile se fac la 3, 9 și 40 de zile de la moarte, apoi la 3, 6 și 9 luni, la un an și în fiecare an, până la șapte ani. Cele 40 de zile sunt cele mai însemnate, fiindcă atunci, după tradiția Părinților, sufletul își primește locul de așteptare.

Sâmbăta este ziua rânduită pentru morți. La „Moșii” de iarnă, de vară și de toamnă îi pomenim laolaltă pe toți cei adormiți.

Nu amâna soroacele de organizare. În Postul Mare parastasele se mută la sâmbete, iar în Săptămâna Luminată și duminica nu se fac.

Cum se pregătește parastasul acasă. Ce duci la biserică

Pentru parastas pregătești colivă, colaci, vin, o lumânare și pomelnicul cu numele celui adormit. Toate se duc la biserică și se binecuvântează de preot în timpul slujbei.

Coliva este semnul învierii. La aproximativ 1 kg de grâu fiert bine și răcit adaugi 200-300 g de zahăr sau miere, 150-200 g de nucă măcinată și puțină vanilie. O nivelezi pe platou, o pudrezi cu zahăr și cacao și faci o cruce deasupra.

Pomelnicul îl scrii citeț, cu numele de botez. Mergi la preot cu câteva zile înainte, dă-i pomelnicul și stabiliți împreună data, de regulă o sâmbătă sau o duminică după Liturghie.

Cum trăiești parastasul cu folos, nu doar ca datină

Parastasul aduce cel mai mult folos când îl însoțești cu rugăciune, cu iertare și cu fapte bune făcute în amintirea celui plecat. Prezența ta la slujbă, cu inima deschisă, cântărește mai mult decât masa de după.

Roagă-te în fiecare zi pentru cel adormit, fie și cu un cuvânt simplu. Așa durerea se preschimbă, încet, în nădejde.

Iar când ai frământări grele despre soarta celor dragi, du-le la preotul duhovnic. El te ajută să-ți așezi sufletul.

Ține minte cele esențiale despre parastas

Iată reperele de care să ții cont pentru a face totul cu rost:

  • Pomenești la 3, 9 și 40 de zile, apoi lunar și anual, până la 7 ani
  • Pregătești colivă din 1 kg grâu, colaci, vin, lumânare și pomelnic
  • Te înțelegi din timp cu preotul, cu câteva zile înainte
  • Adaugi rugăciune zilnică și milostenie, nu doar masa
  • Faci totul din credință și iubire, nu din simplă datină

Pierderea cuiva drag nu se vindecă peste noapte, dar nici nu te lasă neputincios. Iată de ce se face parastasul și ce folos aduce celor adormiți, fiindcă iubirea nu se oprește la mormânt, ci se roagă mai departe.

Fă lucrurile cu credință, nu de ochii lumii. Atât rugăciunea ta, cât și o faptă bună în numele celui plecat ajung acolo unde cuvintele nu mai pot ajunge.