Ne place să credem că noi am adus pisica în casă, că noi am hotărât totul. Adevărul e tocmai pe dos. Pisicile au început să trăiască lângă om de bunăvoie, atrase de șoarecii din hambare. Ele ne-au ales pe noi, nu invers.
Povestea asta începe acum aproape 10.000 de ani și are în ea ceva ce orice iubitor de pisici simte instinctiv: micuța de pe canapeaua ta stă acolo fiindcă vrea, nu fiindcă trebuie.
Adevărul surprinzător despre cum au ajuns pisicile lângă om
Totul s-a schimbat când oamenii au început să cultive grâne. Pisica s-a apropiat singură de gospodării acum circa 10.000 de ani, în zona Orientului Apropiat, în Semiluna Fertilă, atunci când primii fermieri au strâns recolte și le-au depozitat.
Hambarele pline atrăgeau roiuri de șoareci și șobolani. Iar unde sunt șoareci, apare și vânătorul lor.
Pisica sălbatică africană, Felis silvestris lybica, strămoașa pisicii noastre de azi, a calculat repede că merită să rămână prin preajmă. Avea pradă din belșug, la îndemână, fără efort. Omul nu a fugărit-o, nu a prins-o, nu a crescut-o cu forța. Ea a venit pur și simplu după mâncare și a rămas.
De ce spunem că pisicile s-au domesticit singure
Spre deosebire de câine, vacă sau găină, pe care omul le-a domesticit activ, pisica a făcut primul pas singură. De aceea cercetătorii vorbesc despre o adevărată autodomesticire.
A fost o înțelegere bună pentru ambele părți. Omul scăpa de rozătoarele care îi mâncau grânele, iar pisica primea hrană sigură și un loc cald, fără să renunțe la libertate.
Genetic, pisica de casă diferă uimitor de puțin de strămoșul ei sălbatic, mult mai puțin decât câinele față de lup. Practic, o pisică obișnuită poate supraviețui și azi singură în natură. De aici și numărul mare de pisici comunitare de pe străzile noastre.
Cea mai veche dovadă a acestei legături vine din Cipru, un mormânt de acum 9.500 de ani, unde un om a fost îngropat alături de o pisică. Cum în Cipru nu existau pisici sălbatice, înseamnă că oamenii le aduseseră cu barca. Legătura era deja strânsă.
Ce ne arată asta despre firea și inteligența pisicilor
Faptul că pisica a ales singură viața lângă noi spune multe despre inteligența și instinctul ei de supraviețuire. Și-a păstrat firea de prădător solitar și independența până azi.
Independența pisicii nu e răceală. E o moștenire veche din vremea când vâna singură, departe de orice stăpân. De aceea o pisică rămâne lângă tine din alegere, nu din obligație.
Și mai e ceva. Mult timp s-a crezut că pisicile nu se atașează. Un studiu de la Oregon State University, condus de Kristyn Vitale, a arătat că pisicile formează un atașament sigur față de stăpân, asemănător cu al copiilor și al câinilor.
Așa că atunci când a ta toarce mulțumită în brațele tale, gândește-te puțin. E o legătură pe care strămoșii ei au început-o de bunăvoie, acum mii de ani.
Ce să reții despre povestea pisicilor și a omului
Pe scurt, iată ideile principale care rezumă această poveste fascinantă:
- S-au apropiat de gospodării acum circa 10.000 de ani, atrase de șoareci
- S-au domesticit singure, spre deosebire de alte animale de fermă
- Și-au păstrat instinctul de vânător și independența până azi
- Când o pisică rămâne lângă tine, o face fiindcă te alege
Poate de asta ne fascinează atât de mult. Nu am cucerit-o, nu am supus-o. Pisicile au început să trăiască lângă om de bunăvoie, atrase de șoarecii din hambare. Ele ne-au ales pe noi, iar asta schimbă complet felul în care le privim.
Data viitoare când pisica ta se așază lângă tine, amintește-ți că nu e o întâmplare. E rezultatul unei alegeri vechi de mii de ani, pe care o reînnoiește în fiecare zi.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.