Sunt oameni pe care viața îi așază în drumul nostru exact când avem cea mai mare nevoie de ei. Pe învățătoarea din clasa întâi n-o uităm niciodată, fiindcă ea ne-a deschis poarta cărții și ne-a ținut de mână în prima zi în care am pășit, cu ghiozdanul în spate, într-o lume cu totul nouă.
Era primul om, în afara familiei, care a crezut în noi. Ne-a privit în ochi și a văzut copilul care abia învăța să-și scrie numele, dar care putea ajunge departe.
Femeia care ne-a luat de mână în prima zi de școală
Ne amintim și acum mirosul de abecedar nou și emoția aceea din piept când am intrat prima dată în clasă. Învățătoarea ne aștepta în ușă, cu un zâmbet care ne-a liniștit pe loc.
Ea ne-a arătat cum se ține creionul între degete, cu răbdare, de zeci de ori, până ne ieșea prima literă. Tabla era plină de semne care, pentru noi, păreau o taină. Iar ea ne-a desfăcut taina, semn cu semn, fără grabă și fără să ridice vreodată glasul.
În clasa I, pe la șapte ani, mintea unui copil prinde amintirile ca o ceară caldă. De aceea chipul ei a rămas atât de limpede în noi.
De ce nu uităm niciodată prima învățătoare
Pe prima dăscăliță n-o uităm fiindcă ea a făcut o minune mică: a prefăcut niște semne pe hârtie în cuvinte, iar cuvintele în povești. Așa ni s-a deschis pofta de a citi și de a învăța, o poftă care ne-a însoțit toată viața.
Ne corecta cu blândețe, nu cu asprime. Când greșeam o literă, nu ne certa, ci ne arăta din nou, cu calm. Iar la prima notă bună ne lăuda în fața clasei, de ne creșteau aripi.
A văzut în fiecare dintre noi ceva bun, chiar și atunci când noi nu vedeam nimic. Asta face un dascăl adevărat la început de drum, pune temelia încrederii în sine.
Lecțiile care au rămas dincolo de carte
Dincolo de scris și de socotit, învățătoarea noastră ne-a învățat lucruri pe care nu le găsești în niciun manual. Ne-a învățat să fim cuminți, să ne ajutăm colegul de bancă și să spunem mereu adevărul.
Ne-a arătat cum se stă frumos în bancă și cum se ridică mâna când vrei să răspunzi. Mai țineți minte bucuria primei steluțe roșii primite în caiet? Era mai prețioasă decât orice jucărie.
Pedagogii spun de mult că primii ani de școală formează caracterul, nu doar mintea. Învățătoarea noastră știa asta din instinct și ne-a crescut frumos, zi după zi.
Un gând de recunoștință pentru dascălul de la început de drum
Cel mai frumos „mulțumesc” pe care i-l putem spune este să-i ținem minte numele și să-l rostim cu drag, chiar și după mulți ani. E o mândrie să fi avut un om bun lângă tine la primul abecedar.
Așa că haideți să-i cinstim memoria împreună. Pe învățătoarea din clasa întâi n-o uităm niciodată, fiindcă ea ne-a deschis poarta cărții și ne-a luminat începutul de drum.
Scrieți în comentarii numele învățătoarei voastre, în semn de respect. Iar dacă și voi ați avut un dascăl drag, distribuiți acest gând, să ajungă la cât mai mulți foști elevi cu inima caldă.
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.