Această rețetă de piept de pui învelit în bacon este combinația perfectă de arome, texturi și aspect apetisant!Straturile crocante de bacon, umplutura cremoasă cu cașcaval topit, șuncă afumată și ardei suculent transformă o masă obișnuită într-un festin.
În plus, este o rețetă ușor de preparat, perfectă pentru o cină în familie sau o masă festivă. Cu doar câteva ingrediente, rezultatul final va cuceri cu siguranță pe toată lumea!
Ingrediente necesare:
- 6 jumătăți mai mari de piept de pui
- 18-20 felii bacon
- Sare, piper
- Jumătate ardei kapia
- 2 fire ceapă verde
- 2-3 căței usturoi
- 100 g cașcaval ras
- 100 g șuncă fiartă, afumată
Mod de preparare:
Pregătim ingredientele: tăiem în cubulețe ardeiul și șunca, tăiem ceapa rondele și pisăm usturoiul. Punem toate aceste ingrediente într-un bol, adăugăm cașcavalul și amestecăm foarte bine.

Facem o tăietură superficială în mijlocul pieptului de pui, fără să o tăiem complet. Lărgim un pic de-a lungul tăieturii. Condimentăm carnea cu sare și piper și umplem cu umplutura pregătită anterior. Înfășurăm cu 2-3 felii de bacon.


Transferăm carnea umplută pe o tavă și acoperim tava cu folie de aluminiu. Dăm tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru 40 de minute, aproximativ după care îndepărtăm folia și mai lăsăm tava la cuptor pentru încă 10-15 minute.

Servim alături de garnitura preferată.

Savurați cu poftă! Poftă bună!
Vrei mai multe rețete delicioase?
Urmărește-ne pe Facebook pentru rețete noi în fiecare săptămână.