Pilda bogatului căruia i-a rodit din belșug țarina: „Nebune!”

Sunt cuvinte din Evanghelie care rămân lipite de minte ani la rând. „Nebune!” este unul dintre ele. O singură vorbă, rostită de Dumnezeu, care răstoarnă toate socotelile unui om ce se credea împlinit.

Pilda bogatului căruia i-a rodit din belșug țarina: „Nebune!” ne pune față în față cu o întrebare pe care o ocolim adesea. Pentru cine adunăm, de fapt, tot ce strângem? Hai să o citim împreună, cu liniște și cu inima deschisă.

Ce spune pilda bogatului căruia i-a rodit din belșug țarina

Această învățătură o rostește Mântuitorul în Evanghelia după Luca, capitolul 12, versetele 16-21. Este o pildă pe care doar Luca o așază în Scriptură, alături de cea a samariteanului milostiv și a bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.

Iisus o spune ca răspuns unui om din mulțime, care Îi cere să intervină într-o ceartă pe moștenire. În loc să judece cearta, Domnul mută privirea spre rădăcina ei, lăcomia care orbește inima.

Repovestirea pildei pe înțelesul tuturor

Țarina unui om bogat rodește atât de mult, încât el nu mai are unde să-și pună recolta. Stă și se frământă, apoi ia o hotărâre. Va dărâma hambarele vechi și va zidi altele mai încăpătoare.

Vorbește numai cu sine însuși. „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te.” În aceeași noapte însă, Dumnezeu îi spune: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?”

De ce îl numește Dumnezeu „Nebune” pe bogat

Cuvântul grecesc folosit aici este aphron, adică om fără minte, lipsit de judecată. Nu e vorba de o boală, ci de o lipsă de înțelepciune duhovnicească. Bogatul nu e mustrat fiindcă a muncit sau a strâns, ci fiindcă și-a pus toată nădejdea în avere.

În cele câteva rânduri ale gândurilor lui apar de vreo douăsprezece ori „eu” și „al meu”. Hambarele mele, grâul meu, sufletul meu. Dumnezeu și aproapele lipsesc cu totul din planurile lui.

Sfântul Vasile cel Mare, în cuvântarea către cei bogați, arată că hambare aveau la îndemână, pântecele celor flămânzi, casele văduvelor, gurile pruncilor. A uitat un lucru simplu, că suntem doar îngrijitori ai darurilor primite, nu stăpâni peste ele.

Ce înseamnă „a te îmbogăți în Dumnezeu”

A te îmbogăți în Dumnezeu înseamnă a strânge fapte bune, milostenie și credință, comori care trec dincolo de moarte. Mântuitorul încheie limpede, „așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.”

Una este să ai bunuri și alta să le fii rob. Recunoștința pentru roade și mâna întinsă spre cel în nevoie ne scot din închisoarea lui „al meu”.

Cum aplicăm pilda în viața de azi

Întreabă-te din când în când, pentru cine adun și de ce amân binele. „Voi dărui când voi avea mai mult” este chiar capcana bogatului din pildă.

Grija pentru familie e firească și bună. Lăcomia însă e altceva, ea robește inima și uită de ceilalți. Câteva fapte mici schimbă totul, a da din ce-ți prisosește, a mulțumi pentru ce ai, a nu lăsa binele pe mâine.

Ce să ții minte din pilda bogatului

Iată câteva idei pe care merită să le păstrezi în inimă din această pildă a bogatului:

• Bogăția nu e păcat, lipsa de recunoștință și de milostenie este.
• „Nebun” e cel ce strânge doar pentru sine și uită de Dumnezeu.
• Adevărata avere se adună prin fapte bune și credință.
• În fiecare zi poți alege să strângi în cele ce nu se pierd.

Pilda bogatului căruia i-a rodit din belșug țarina: „Nebune!” nu ne sperie, ci ne cheamă blând la cumpătare. Ne amintește că nu ducem nimic cu noi dincolo, în afară de binele făcut.

Așază, așadar, lângă grija pentru cele de toate zilele și o grijă pentru suflet. Un dar dăruit la timp, o vorbă bună, o mulțumire către Dumnezeu, acestea sunt hambarele care nu se golesc niciodată.